Început de an școlar atipic: fără festivități, cu mască și cu respectarea regulilor

0

Fără festivități, cu mască și cu respectarea regulilor, așa a început astăzi, 14 septembrie, noul an școlar.

Este un început de an școlar atipic în care elevii nu au voie să se îmbrățiseze, ci sunt nevoiți să stea la distanță unul de celălalt și să poarte mască pe toată durata orelor.

Activitatea școlară din acest an se va desfășura după următoarele scenarii: verde, galben sau roșu. Unii elevi vor merge în fiecare zi la cursuri, alții prin rotație la câte una sau două săptămâni, iar alții vor face doar școală online. Pentru fiecare dintre aceste scenarii sunt condiții speciale, în contextul pandemiei de COVID-19.

Cadrele didactice și personalul auxiliar au resimțit cel mai puternic presiunea acestui început de an atipic și au încercat să pregătească școlile cum au putut mai bine, cu resursele pe care le-au avut la îndemână, astfel încât elevii să aibă cât mai puțin de suferit.

Acest an școlar începe cu îngrijorare și neliniște. Profesorii, părinții și elevii fiind nevoiți să se adapteze din mers și să facă față unor provocări inedite.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate