Începe să fie prea târziu

1

Un reportaj excepțional marca Recorder arată fața nevăzută a pandemiei din România. O noapte de gardă petrecută alături de asistentele de la secția de Terapie Intensivă a Spitalului Universitar din capitală este suficient să te trezească la realitate. Nu e realitatea sărăciei, nu e realitatea frustrărilor, nu e realitatea luptelor politice, nu e realitatea capitalului de imagine. E realitatea care privește moartea în ochi.

Urmărind acest material, parcă acum, după un an de pandemie în România, ne întoarcem în același punct din 2020. O boală aparent la fel de necunoscută ca și atunci. Când ai grijă de un bolnav în stare critică, mai mult decât oboseala, te încearcă un sentiment al neputinței. Nu poți să îi salvezi pe toți. Și cel mai greu este să le afli poveștile, numele, vârstele, să auzi vocea familiei printr-un telefon, așteptând vești… că totul va fi bine.

Poate că mulți dintre noi nu am avut nenorocul să avem în preajmă un bolnav de care moartea se agață. Și nici nu știm ce sentimente îi încearcă pe cei care stau la căpătâiul pacienților în terapie intensivă. Dar mulți dintre noi avem empatie. Puneți-vă în pielea cadrului medical care trebuie să îi explice unui bolnav că nu poate să își vadă copiii în acest moment, pentru că decuplarea de la oxigen îl va omorî. Și repetați acest lucru, de zeci și de zeci de ori…

E imposibil să nu plângi sau să nu te încovoiezi de durere privind aceste imagini. Iar cei care sunt nemișcați… sunt, poate, cei care au contribuit, prin inconștiență, la colapsul sistemului medical, la moartea pacienților, la durerea familiei și la lacrimile cadrelor medicale nevoite să își accepte înfrângerea în fața morții. Când vom înțelege cu adevărat, va fi, poate, prea târziu. Deja e prea târziu…

„La momentul publicării acestui material, numărul pacienților COVID internați la ATI a trecut de 1.500, iar ministrul Sănătății a anunțat că în spitalele din toată țara mai sunt disponibile doar șase locuri la terapie intensivă.”, scrie Recorder…

Sursa video: Recorder

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. Clau spune

    Aici ar trebuie adusi toti cei care cred ca este o „abureala”, ceva trimis de Bill Gates, ca masca nu e buna, ca noi seuntem zmei etc.
    Imbracati in combinezon, masca tot, si tinuti 10min langa o persoana in aceasta situatie.
    Anul trecut, dl. Cristian T. Popescu a subliniat foarte bine ca „ne vom vindeca doar prin suferinta”, pana nu iti ajunge prietenul/fratele/sora/mama etc in urgente la ATI cu covid, nu vei crede si nici nu vei face ceva sa te feresti, mai mult sa ocrotesti si pe altii.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate