Începe Filmul de Piatra. Principele Nicolae al României, printre voluntari

0

Cea de-a 6-a ediție a festivalului Filmul de Piatra își propune să transmită un mesaj puternic: un eveniment cultural de anvergură poate fi organizat în întregime de voluntari, cu sprijinul comunității, delimitându-se de politicile culturale adesea restrictive ale statului.

Filmul de Piatra, singurul festival de film din România organizat în întregime de voluntari, fără sprijin financiar de la stat, are loc în acest weekend într-o ediție duplex: la Piatra Neamț, pe 30 și 31 august, și la Piatra Fântânele (județul Bistrița-Năsăud), pe 1 septembrie, în cadrul celei mai cunoscute tabere de voluntariat din România: Tășuleasa Social. Programul festivalului de la Tășuleasa Social include, pe lângă proiecții, concerte și expoziții și programe educative de voluntariat.

Principele Nicolae al României – voluntar regal

Printre voluntarii acestei ediții a Festivalului va fi însuși Alteța Sa Regală Principele Nicolae al României.

filmul de piatra„Pentru mine a fost o deosebită plăcere de-a lungul anilor să fiu voluntar în cadrul Tăşuleasa Social. Acum mă alătur din nou tinerilor din România în cadrul unui alt program de voluntariat, de data aceasta în Piatra Neamţ. Ceea ce fac Andrei Dăscălescu şi echipa de voluntari pe parcursul weekendului este extraordinar. Am fost impresionat să aflu că acest eveniment este organizat în condiţiile în care aproape că nu a existat finanţare. Festivalul devine astfel un excelent exemplu a ceea ce poate fi făcut dacă voluntarii şi comunităţile lucrează împreună pentru a-şi atinge scopul şi a reanima un oraş. Sunt încântat să fac parte din toate acestea și să mă număr printre voluntarii care așteaptă acest weekend cu foarte mult entuziasm”, a declarat pentru presă Alteța Sa Regală Principele Nicolae al României.

Printre personalitățile care s-au alăturat festivalului Filmul de Piatra se numără și regizorul de teatru Alexandru Dabija, actrița, cântăreața și compozitoarea Ada Milea, artistul-caricaturist Ion Barbu și pictorul pietrean Laurențiu Dimișcă.

„Trăim vremuri în care inițiativa independentă pare să fie mai degrabă descurajată decât susținută și finanțată”

filmul de piatra (2)Despre această ediție a festivalului Filmul de Piatra și despre importanța voluntariatului, regizorul Andrei Dăscălescu, inițiatorul proiectului explică: „Trăim vremuri în care inițiativa independentă pare să fie mai degrabă descurajată decât susținută și finanțată, dar ce am învățat eu după aproape doi ani de voluntariat la Tășuleasa Social este că lucrurile se pot face și altfel. Ediția aceasta a festivalului e construită invers decât una normală: pornește de la voluntari. Ei și-au dorit festivalul și noi i-am ajutat să-l organizeze. 45 de tineri din Piatra Neamț s-au întâlnit toată vara și au pus la cale tot ce se întâmplă weekend-ul acesta: de la concerte și momente de lectură la expoziții de pictură și fotografie, standuri cu limonadă, prăjituri și bijuterii făcute de ei, workshop-uri și jocuri. E pentru prima dată când un astfel de eveniment este organizat de voluntari, și sper că vom fi un exemplu de inițiativă independentă și de implicare a comunității”.

La Piatra Neamț, festivalul se desfășoară vineri și sâmbătă în curtea Muzeului memorial Calistrat Hogaș din Piatra Neamț, iar duminică, la 200 de km depărtare, în campusul de voluntariat Tășuleasa Social din județul Bistrița-Năsăud. Pe lângă trupe și artiști locali, la festival vor concerta Ada Milea și We Singing Colors, iar din programul de proiecții fac parte succese autohtone care n-au ajuns în singurul cinematograf, aflat în paragină, din oraș: Sunt o babă comunista, Domestic, Poziția copilului, O umbră de nor, Vaca finlandeză.

Filmul de Piatra a debutat în 2009, fiind organizat de o echipă foarte tânără și ajungând imediat cel mai iubit și mai așteptat eveniment cultural din nord-estul țării. Ediția din acest weekend poartă numele „3.5” deoarece este o ediție „mică”, fără competiție, juriu și premii, organizată aproape fără buget.

https://www.facebook.com/filmuldepiatra

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate