Incendiu violent în Neamț – Intervenția pompierilor a durat 4 ore
În jurul orei 22.27, prin apel la 112 pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu la o locuință din Humulești, orașul Târgu Neamț.
Pompierii de la Detașamentul Târgu Neamț cu 5 autospeciale pentru stingere au intervenit pentru localizarea și stingerea incendiului. În sprijin s-a deplasat o autospecială de stingere de la Detașamentul Piatra Neamț. Forțele de intervenție au stins incendiul după aproximativ 4 ore.
Au ars: acoperișul locuinței pe o suprafață de aproximativ 700 mp, bunuri materiale aflate în podul locuinței (tip mansardă), 2 anexe lipite de locuință, bunuri materiale aflate în cele două anexe, aparate electrocasnice și electronice, 2 centrale termice, articole vestimentare, obiecte de mobilier, – cărți, documente etc.
Au fost salvate bunurile materiale aflate la parterul locuinței. A fost evitată extinderea incendiului la o locuință cu etaj din apropiere. După ce au lichidat incendiul pompierii au stabilit cauza probabilă de producere a incendiului ca fiind scurtcircuitul electric (conductor electric defect), a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.