Incendiu la o gospodărie. Aflat în timpul liber, Gabriel, pompier de la ISU Neamț, a acționat imediat alături de colegi

0

În jurul orei 12:10, prin apel la 112, pompierii au fost înștiințați despre producerea unui incendiu la o anexă gospodărescă în localitatea Ruseni din comuna Borlești.

La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de la Detașamentul de pompieri Piatra-Neamț și SVSU Roznov și Borlești.

La sosirea forțelor de intervenție incendiul se manifesta cu flacără deschisă la un adăpost pentru animale și la două anexe gospodărești,  cu posibilitatea propagării la locuință și la o gospodărie învecinată.

Forțele de intervenție au localizat și lichidat incendiul în limitele găsite.

Au ars: acoperișul unui adăpost pentru animale pe o suprafață de 50 mp, 1.5 t de fân, un mc de scândură, gardul din lemn pe o suprafață de aproximativ 40 ml, o magazie cu o suprafață de 20 mp în care se aflau aparate și unelte pentru grădinărit și încă un adăpost pentru animale cu o suprafață de 40 mp în care se aflau 5 capre, 2 porci și un câine. În urma incendiului au ars și 0,5 t de plante furajere din gospodăria învecinată.
Incendiul s-a produs, cel mai probabil, din cauza unei țigări (fumatul în locuri nepermise).

La această intervenție a participat și colegul nostru, plt.adj.șef Irimia Gabriel, aflat în timpul liber.

Gabi nu este la prima intervenție în timpul liber. De pe surse, știm ca el a participat la încă alte două misiuni pentru stingerea unor incendii, unul de vegetație uscată și unul la o anexă gospodărescă.

Plt.adj.șef Irimia Gabriel lucrează la ISU Neamț din anul 2006. De când a venit și până în prezent a lucrat în Dispecerat. Deși este încadrat ca subofițer operativ în cadrul compartimentului monitorizare situații de urgență și dispecerat iar atribuțiile sale sunt de a monitoriza evoluţia situaţiilor de urgenţă din zona de competenţă în funcție de solicitările venite prin 112, Gabi știe cât este de important ca cineva care observă un incendiu să acționeze pentru localizarea lui până la sosirea forțelor de intervenție.

Suntem mândri de faptul că și de această dată s-a confirmat că cei care au ales această meserie o fac pentru că doresc să vină în sprijinul oamenilor. Important este să acționezi și să nu rămâi indiferent la nevoile celor din jur.

a transmis Irina Popa, purtător de cuvânt al ISU Neamț

Felicitări!

FOTO: ISU NEAMȚ

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate