Incendiu în Neamț. O bătrână a fost evacuată

0

Prin apel la 112, în jurul orei  14:00, pompierii au fost înștiințati despre producerea unui incendiu la o locuință din localitatea Grumăzești. La locul solicitării s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Târgu Neamț cu două autospeciale pentru stingere și o ambulanță SMURD, un echipaj cu ambulanță de la SAJ și pompieri voluntari din cadrul SVSU Grumăzești.

FOTO: ISU NEAMȚ

„Până la ajungerea forțelor de intervenție, din interiorul locuinței, a fost evacuată de către voluntari o femeie de 91 de ani.

Aceasta a primit îngrijiri medicale la locul evenimentului de la echipajul SAJ, după care a fost transportată la CPU Târgu Neamț.

Incendiul se manifesta în interiorul unei camere și la acoperișul locuinței.

Forțele de intervenție au localizat și lichidat incendiul în urma căruia au ars 7 mp din cerdacul din lemn, acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 30 mp, bunuri materiale aflate în interiorul camerei  și aproximativ 500 kg de lemne de foc.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind focul deschis în spații deschise.”, a transmis ISU Neamț.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate