Încă un proiect ciudat pe ordinea de zi la consiliul local – Monitorizarea sistematică a activităţii societăţilor comerciale ale primăriei

0

La ședința de mâine a consiliului local din Piatra-Neamț mai este un proiect care miroase a abuz din partea celor care vor vota. Ne referim la proiectul privind monitorizarea sistematică a activităţii societăţilor comerciale la care Municipiul Piatra Neamţ este acţionar unic sau majoritar.

În primul rând, consilierii trebuie să știe că primarul comite abuz în serviciu după abuz în serviciu de fiecare dată când își bagă nasul în activitatea societăților subordonate municipalității. Primarul, care pe lângă faptul că coordonează ILEGAL ce fac societățile primăriei, vrea acum să implice și consilierii locali în ce face el.

CONFORM LEGII primarul nu are nicio treabă, nicio atribuție și nicio competență legată de societățile municipalității, chiar dacă în realitate el s-a trezit boier peste primărie și face ședințe cu conducerile acestor societăți. Primarul și consiliul local sunt obligați de LEGE să intervină asupra activității societăților subordonate doar prin AGA, care, la rândul ei, intervine la CA al societății și abia Consiliul de Administrație spune conducerii societăților ce să facă. Orice altă scurtare a drumului care trece prin AGA și CA este o infracțiune de abuz în serviciu.

Revenind la proiectul de pe ordinea de zi, el nu respectă acest traseu impus de lege. Dacă au ceva de raportat, acel ceva trebuie cerut de AGA CA-ului și apoi conducerii. Raportările nu se fac așa ca și cum directorii societăților ar fi soldații și la primărie sergent Carabelea îi scoate la raport.

Domnilor consilieri locali, aveți grijă ce votați căci alții dinaintea voastră dau cu subsemnatul la DNA ca să își justifice acum anumite voturi și unii deja sunt audiați în procese și explică în fața instanței de ce au votat într-un anumit fel în consiliul local Piatra-Neamț. Nu vă luați după unii lideri politici care vă spun că e OK, căci voi plătiți pentru greșelile voastre nu liderii politici.

Iosub Robert

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate