În serile de mai se pot vedea pe cer Mercur și Venus

0
FOTO: Observatorul Astronomic „Victor Anestin” Bacau

În luna mai pe cerul de seară va fi vizibilă planeta Venus sau Luceafărul. Veți putea observa planeta ca un corp celest foarte strălucitor, spre orizontul vestic şi nord-vestic.

„Venus, cea mai strălucitoare planetă (al treilea corp ca strălucire de pe bolta cerească, după Soare și Lună) va mai putea fi observată pe cerul de seară doar în această lună. La începutul lunii mai, Venus (denumit și Luceafărul) apune la aproximativ 3 – 4 ore după apusul Soarelui, iar spre sfârșitul lunii mai la jumătate de oră după apus. În data de 3 iunie planeta va fi în conjuncție inferioară cu Soarele, planeta aflându-se între Pământ si Soare. În acel moment, Venus nu va vizibil, deoarece răsare și apune în același timp cu Soarele și va fi ascuns în strălucirea acestuia. Planeta Venus va din nou vizibilă în a doua jumătate a lunii iunie, pe cerul estic de dimineață, înainte de răsăritul Soarelui. Dacă cerul va fi senin, veți putea admira planeta Venus pe cerul de seară până la sfârșitul lunii mai privind spre vest și nord- vest.
Cer senin și multă sanătate!”,
a declarat muzeograful Alexandra Ciuche (sursa Observatorul Astronomic „Victor Anestin” Bacau)

Planeta este foarte ușor de identificat, precizează astro-urseanu.ro: trebuie doar să priviți înspre apus, în jurul orei 21, direcție în care se va vedea un astru foarte strălucitor. La începutul lunii se va afla lângă o stea strălucitoare din constelația Taurus (El Nath), dar pentru că planeta se mișcă repede printre stele se va îndepărta în câteva zile de ea.

Pentru a o identifica ați mai putea aștepta până când Luna trece prin preajma planetei, în serile de 23, 25 și 25 mai.

O altă planetă care se va vedea seara este Mercur. Își va face apariția înspre apus după data de 15 mai și va rămâne pe cer până la începutul lui iunie, strălucirea maximă fiind atinsă în primele zile după 15 mai. Planeta se va vedea cu ochiul liber destul de usor și puteți încerca să o căutați în jurul orei 21, nu foarte sus față de parte de orizont unde a apus Soarele.

Frumusețea acestei apariții a planetei este că timp de câteva zile se va afla în preajma planetei Venus. Acest simplu fapt ne ajută să îl identificăm ușor pe Mercur și să îl urmărim în continuare, dar numai dacă știm care este planeta Venus. (sursa: astro-urseanu.ro)

Click aici pentru a vedea calendarul astronomic al lunii mai.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate