În primul trimestru al anului 2015, polițiștii nemțeni au confiscat circa 1880 mc de material lemnos, în valoare de 160000 de lei

0

Polițiștii din cadrul Biroului de Combatere a Delictelor Silvice, cât și polițiștii de ordine publică au acționat permanent pe constatarea și sancționarea faptelor ilegale la regimului silvic, fapt pentru care în primul trimestru al acestui an ne-am înregistrat cu 589 de obiective verificate, dintre care 11 exploatări forestiere, 19 instalații de debitat lemnul, 18 depozite, 16 piețe și 525 de mijloace de transport.
Polițiștii au instrumentat 87 de cauze privind săvârșirea de delicte silvice, fiind cercetate 27 de persoane. Totodată, în această perioadă, au fost aplicate 251 de sancțiuni contravenționale, majoritatea fiind aplicate pentru “transportul materialelor lemnoase fără avize de însoțire ori fără documente comunitare echivalente acestora, prevăzute de normele privind circulația materialelor lemnoase în vigoare”, conform Legii 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, în valoare de circa 250000 lei.
În urma acțiunilor desfășurate a fost recuperat și confiscat aproximativ 1880mc de material lemnos, dintre care 1571 mc. cherestea, 231,52 mc. lemn de lucru și 77,39 mc. lemn de foc, în valoare totală de 162450 lei.
Exemplu: În ziua de 07.05.2015, în jurul orei 12.30 polițiștii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Bicaz au identificat şi oprit în trafic, pe DJ 127A, un autotractor care transporta în semiremorcă material lemnos. În urma verificării,conducătorul auto, un bărbat de 23 de ani, din Dămuc, nu deținea aviz de însoţire ori documente echivalente acestora prevăzute de legislație pentru cantitatea de 40,98 mc cherestea specia răşionase transportată.
S-a procedat la confiscarea materialului lemnos, în valoare de 18441 lei, care a fost predat în custodia Ocolului Silvic Bicaz, iar conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 3000 lei, conform art. 19 din Legea 171/2010 R.

Sursa IPJ Neamț

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate