În curând vom vedea cum respectă PNL și PSD voturile primite

7

aliante neamtÎn următoarea perioadă vom vedea cu toții dacă PNL și PSD iși bat joc de voturile pietrenilor si ale nemțenilor chiar de la început de mandat.
Mai concret, în perioada ce urmează ar trebui să se creeze majoritățile în consiliul local și cel județean. Dacă e să aruncăm un ochi la cele mai vechi și consacrate sisteme democratice cum e, de exemplu, SUA, vom observa că pozițiile se acordă în funcție de voturile obținute. În SUA, prin lege, cine a obținut al doilea loc la alegeri devine vicepreședinte. În democrațiile sănătoase este de neconceput ca un viceprimar sau vicepreședinte de consiliu judetean sau alte structuri similare să ajungă un reprezentant al unei formațiuni politice care de abia a trecut pragul electoral. Din păcate, se pare că marile partide de la noi, PSD și PNL, mai au până ce să ajungă la nivelul maturității de care dau dovadă cele mai vechi sisteme democratice și se gândesc deja cum să își bată joc de voturile noastre făcând alianțe cu partide minuscule la care vor să le ofere poziții și funcții de zece ori mai mari și mai importante decât au stabilit nemțenii prin numărul de voturi acordat.
Deși alegătorii au decis prin numărul de voturi că după PNL și Dragoș Chitic urmează PSD și candidații acestui partid, liberalii se gândesc într-un mod nefiresc să acorde în consiliul local postul sau posturile de vice unui partid care de abia a obținut chinuit 5 procente, fapt care ar contraveni oricăror reguli de bun simț, aruncând la gunoi miile de voturi oferite de pietreni social democraților.
Pe cealaltă parte, la consiliul județean se prefigurează o situație similară, numai că cei care vor ignora dorința electoratului sunt social democrații care se pregătesc și ei să dea unui partid mic de 10 ori mai mult decât merită și decât au stabilit nemțenii prin voturile acordate.
Într-o democrație normală la cap, cu politicieni cărora chiar le pasă de voința electoratului, Consiliul Județean Neamț ar trebui să aibă președinte de la PSD și cel putin un vice de la PNL, iar primăria Piatra-Neamț ar trebui să aibă cel puțin un vice de la PSD. Orice altă combinație prin care ajung în conducerea județului sau a municipiului Piatra-Neamț reprezentanți ai partidelor care de abia au scos câțiva consilieri va fi un afront adus alegătorilor și o demonstrație că pe oricine votezi, după aceea ei fac jocurile cum vor și în dispreț față de alegători.
În altă ordine de idei, vom vedea în următoarea perioadă și gradul de inteligență al liderilor PNL și PSD care, în loc să se pună la masa tratativelor și să împartă lucrurile în funcție de procentele obținute, e posibil să aleagă să fie orgolioși și să își sacrifie proprii oameni și functiile pe care le meritau pentru a da de 10 ori mai mult decât merită unor partide mici. Așa se poate ajunge ca pe listele de parlamentare să vedem la PSD sau la PNL, pe poziții eligibile, candidați de la partide mici care nu au reușit să adune un procent semnificativ din voturile noastre, dar au făcut combinații imorale cu partidele mari. Desigur că aceasta situație ar fi un afront adus nu doar alegătorilor, ci și liberalilor sau social democraților care ar fi meritat o poziție eligibilă pe listele de la parlamentare sau un post de conducere la județ sau la municipiu, dar nu le vor avea pentru că trebuie recompensați cei care, deși slab votați de oameni, au ajutat la configurarea unei majorități.
Dacă majoritățile se vor face în dispreț față de votul majoritar al oamenilor înseamnă că PSD și PNL nu au înțeles absolut nimic din mesajul transmis de electorat și au ales să rămână la același nivel de incompetență patronată de orgolii prostești.
PNL ar trebui să respecte votul masiv dat de alegatori PSD-ului și PSD-ul ar trebui să respecte alegatorii PNL care au fost într-un număr la fel de mare. Indiferent de ce combinații pentru majorități se vor face, acum este ultima ocazie a PNL sau PSD să arate că s-au reformat și că ne respectă pe cei care am fost la vot. PNL ar trebui să dea un post de vice PSD la primăria Piatra-Neamt și PSD un post de vice PNL la consiliul județean. Majoritatea absolută la conducerea primăriei sau a consiliului județean vaîinsemna o victorie a unui partid contra nemțenilor, nu contra celuilalt partid.

Iosub Robert

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
7 Comentarii
  1. Ciobanu Vlad spune

    Marile GRUPARII MAFIOTE – ambele sunt ADMINISTRATE de MASONII ….Toti POLITICIENII sau VANDUT si sunt SCLAVII MASONERIEI …..Ce facem cu PUPINCURISTII acestora ?

  2. Privitor spune

    Poate in democratie e de bon ton si declarearea presei afiliate cui tine partea, nu sa faca propaganda (unora/altora) din pozitia porcului in papusoi.

  3. ionel spune

    Au inceput sa faca majoritatile inca de la aflarea rezultatelor, si sunt pregatiti pentru parlamentarele de la toamna!

  4. FLORIN spune

    Asa ar trebui,asa ar fi ideal,sa respecte alegatori……ce?

    Care alegatori?

    Vorbim de turma de pupatori de ciolane cu credinta falsa,ne-educati,ne-civilizati,indolenti,care arunca hirtii pe strada,care scuipa seminte si ii au drept idoli pe manelisti si se uita la Maruta?

    Pai,asta e profilul a 75% din cei care voteaza in Piatra Neamt.

    Ce respect sa ai fata de niste alegatori care de 12 ani valideaza continuu hotia si coruptia in orasul Piatra Neamt?

    Serios,ce dracu sa faci mai mult pentru a schimba ceva?

    Faptele strigatoare care au dus orasu la faliment si datorii colosale sunt ignorate de aceasta turma de cetateni care voteaza intr-o indolenta si nepasare absolut criminala.

    Acest oras avea nevoie de o schimbare,indiferent care era ea.

    Orice era mai bine decit administratia care o avem in prezent si care a distrus acest oras pe generatii datorita coruptiei si incompetentei.

    Turma de manelisti a votat pentru coruptie si incompetenta.

    Asta vor avea:hotie,coruptie,incompetenta,faliment..care este aproape…vb in toamna.

  5. fanfaron spune

    „În democrațiile sănătoase este de neconceput ca un viceprimar sau vicepreședinte de consiliu judetean sau alte structuri similare să ajungă un reprezentant al unei formațiuni politice care de abia a trecut pragul electoral.”…
    Ei, as! Asta e din revista Soimii patriei?

    „În SUA, prin lege, cine a obținut al doilea loc la alegeri devine vicepreședinte.”…
    What?! Amice, delirezi penibil! Rad si curcile din Wyoming… Adica Trump va fi vice la H. Clinton? Ori Sanders, poate? Presedintii isi aleg vicepresedintii din acelasi partid, pe negocieri de sprijin electoral si dupa cum pot colabora, nu pe rezultatul votului! Mai bine scrie despre Lego, ca la lucruri serioase…

    ADMIN: Așa e cu parelologii 🙂
    In total in SUA statele trimit 538 de electori pentru a alege Presedintele si Vice Presedintele.

    In principiu statele folosesc sistemul „castigatorul ia totul” adica cel care a castigat votul popular din statul respectiv ia intregul numar de electori pe care ii are acel stat. Exceptie fac statele Main si Nebrasca. Acestea dau castigatorului votului popular la nivel de stat 2 electori si fiecarui candidat cate un elector pentru fiecare colegiu electoral pentru Camera Reprezentantilor castigat.

    Odata alesi, electorii se vor intruni in prima zi de luni de dupa a doua miercure din decembrie si vor alege Presedintele si Vice Presedintele Statelor Unite. Cu toate ca fiecare elector conform legii poate sa-si dea votul pentru oricare dintre candidati, majoritatea statelor au legi destul de drastice pentru a pedepsi asa numiti electori neloiali ce isi dau votul in alt fel decat rezultatul alegerilor statului respectiv.

    La inceputul lunii ianuarie Vice Presedintele in calitatea sa de Presedinte a Senatului va deschide rezultatul votului Colegiului Elector si il va citi in plenul sedintei comune a Cammerei Reprezentantilor si a Senatului.

    Candidatul care a reusit sa stranga 270 de electori va fi cel ce va deveni Presedintele respectiv Vice Presedintele SUA. In cazul in care niciun candidat nu obtine minimul necesar de 270 de voturi, atunci Camera Rerezentantilor decide prin vot cine va fi Presedintele Statelor Unite.

    In acest scop fiecare stat are un singur vot, indiferent de numarul reprezentantilor in Camera. Pentru Vice Presedinte voteaza Senatul, fiecare senator avand un vot. Daca nu exista electori de rea credinta sau alte genuri de tradari rezultatul final este cunoscut deja in ziua viotului sau imediat dupa prin adunarea electorilor castigati in fiecare stat. In general votul popular a coincis cu cel al electorilor, cu 3 exceptii in istoria Statelor Unite.

  6. MARCEL spune

    TOT ce e POSIBIL ! Dar ar trebui ca Factorii de Decizie de la cele doua PARTIDE , sa aibe in vedere si prezenta la VOT a oamenilor , acum pe 5 Iunie NU au votat foarte Multi , Dar mai incolo pe Viitor , nu peste 4 ani , acusi peste 3 luni Prezenta s ar putea Modifica !

  7. Cristina Moldovanu spune

    Pleacă ai nostri vin ai noștri și sa făcut tot un RAHAT

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate