În amintirea Domnului sau Doamnei Trandafir din viețile noastre

Ca mulți dintre dumneavoastră, în acești ultimi doi ani am primit vești triste. Foști profesori, învățători, educatori au plecat dintre noi, mult prea devreme. Odată ce am părăsit băncile școlilor, poate că nu am mai ținut legătura cu ei, dar vestea trecerii lor la cele veșnice a rupt o bucată din noi. Și au început să curgă amintiri și recunoștință. Și durere. Pentru că oameni ca ei, rari, poate că nu se vor mai naște niciodată, iar alți elevi sau studenți nu vor mai avea parte de aceeași transformare intelectuală, morală, umană în lipsa lor.

Cu toții avem amintirea unui Domn sau a unei Doamne Trandafir în viața noastră. Fie că e vorba de grădiniță, de școala primară, gimnaziu, liceu sau facultate. Sunt acei oameni care, deși au trecut temporar prin existența noastră timpurie, ne-au marcat și ne-au schimbat destinele. În bine.

Acei oameni care ne-au deschis ochii, mintea și sufletul către un univers pe care nu îl puteam concepe înainte de a-i întâlni. Acei oameni de care ne aducem aminte când ne confruntăm cu o situație dificilă și ne gândim la ei, spunând: „Oare ce-ar fi spus doamna profesor?” – „Oare ce m-ar fi sfătuit domnul profesor?”. Domnii și doamnele Trandafir din viețile noastre sunt a doua familie. Petrecem ani buni din viață pe băncile școlilor și, inevitabil, când pleacă un profesor care ne-a marcat viața atât de mult, pleacă o parte din familie.

În amintirea oamenilor care au adus Lumină în viețile noastre, plecați dintre noi, să ducem mai departe ceea ce ne-au învățat. Iar pentru cei rămași… să ne facem timp să îi vizităm și să le mulțumim înainte de a fi prea târziu. Tăvălugul cotidian ne face de multe ori să ignorăm cât de importanți au fost acești oameni pentru noi. Ce-am fi fost, oare, fără ei?

Voi ce amintiri frumoase aveți despre domnul sau doamna Trandafir din viața voastră?