În al 13-lea ceas. Conductele de apă expirate de sub drumurile care vor fi modernizate în Piatra-Neamț vor fi înlocuite

1

Directorul general al companiei ApaServ, Bogdan Mușat, a lămurit într-o conferință de presă situația conductelor de apă-canal expirate de sub tronsoanele de drum care vor fi modernizate în Piatra-Neamț prin planul de mobilitate urbană. După o serie de bâlbe din partea celor responsabili de proiectarea acestor obiective, s-a ajuns la un numitor comun: conductele de apă vor fi înlocuite pe cheltuiala investitorului, nu a ApaServ.

„A fost emis un aviz pentru proiectul de mobilitate urbană din Piatra-Neamț. Suntem o instituție care suntem solicitați pentru emiterea avizului în vederea identificării rețelelor, astfel încât construirea sau modernizarea unor obiective aflate în zona rețelelor să nu afecteze aceste rețele deținute în administrare de către ApaServ.

Din păcate, la momentul când a fost emis avizul cei care au proiectat obiectivul de mobilitate urbană nu au ținut cont de aceste aspecte, cu toate că au fost semnalate și urmează să construim pe rețele de apă stații inteligente de autobuz.

Nu sunt doar rețelele de apă și canal afectate, presupun că sunt și cele de energie electrică afectate, și cele de gaz. Cam toți operatorii de utilități publice se confruntă cu astfel de probleme. S-au găsit soluții, am avut o discuție și cu echipa care manageriază contractul și constructorul, au fost și vizite în teren prin care s-au stabilit pașii de lucru și unde sunt necesare înlocuirile de conducte. Vor fi făcute pe cheltuiala investitorului. (n.r primăriei).”, a declarat directorul ApaServ.

UAT-ul este proprietarul acestor țevi și acolo unde este nevoie, pe tronsoanele de drum modernizate, primăria va trebui să găsească resurse pentru a înlocui rețelele afectate, existând soluții tehnice pentru a face acest lucru, a mai spus Bogdan Mușat.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. Cip spune

    1. Având în vedere că CJ APA SERV SA este compania Consiliului Județean Neamț, de ce beneficiarul este Primăria Piatra Neamț și de ce trebuie să plătească Primăria? 2. Am semnalat problema de pe timpul directoratului Dughir… când am avut criza de apă vreo câteva zile…prin fonduri europene se obține finanțare pentru reabilitarea rețelei întregului municipiu. Trebuie doar dorința de a face ceva. Și trebuie oameni capabili, nu lepre plătite pe degeaba și care stau. Din cunoștințele mele, în cadrul companiei există hidrotehniști pe care nu îi valorificați la adevărata lor valoare.
    3. Și în fiecare zi anunțați avarii în diverse locații…salarii mari aveți, dar o investiție în infrastructura proprie peste o sută de ani… RUȘINE.
    4. SUNT INGINER HIDROTEHNIST, AM AVUT LICENȚA LA PROF. TOBOLCEA DE LA IAȘI ȘI CÂND AM DEPUS CV LA SEDIU AM FOST REFUZAT PENTRU CĂ NU AM DAT ȘPAGĂ. PENTRU PROASTA CONDUCERE ȘI PROASTA VIZIUNE…RUȘINE…PLUS UN FRIGIDER PLIN DE CARNE.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate