Împreună pentru sufletele fără stăpân – o zi dedicată lor la Adăpostul Public de Câini din Piatra-Neamț
Astăzi, 4 aprilie, de Ziua Internațională a Animalelor fără Stăpân, la Adăpostul Public de Câini din Piatra-Neamț s-a desfășurat un eveniment dedicat animalelor fără familie. Autorități locale, voluntari, ONG-uri și iubitori de animale s-au reunit pentru a aduce un strop de bucurie și pentru a încuraja adopțiile.
Evenimentul a adus împreună numeroși parteneri dedicați protecției animalelor: primarul municipiului Piatra-Neamț, Adrian Niță, Poliția Locală Piatra-Neamț, Biroul pentru Protecția Animalelor din cadrul IPJ Neamț, voluntari, ONG-uri, Salubritas Piatra-Neamț.
Un gest de apreciat a fost donația de hrană pentru cățeii din adăpost, realizată de polițiștii locali care au transmis: „În virtutea unei bune colaborări și a unui parteneriat nescris, ce durează de ani buni între Asociația ”Claudia Încă o Șansă”, Poliția Locală Piatra-Neamț și Salubritas Piatra-Neamț, polițiștii locali au făcut o surpriză blănoșilor din adăpostul public, vineri, 04.04.2025, cu ocazia Zilei Internaționale a Animalelor fără Stăpân. În cadrul evenimentului organizat la adăpostul public din Piatra-Neamț, prin bunăvoința și aportul financiar al polițiștilor locali din cadrul Poliției Locale Piatra-Neamț, au fost donați 14 saci cu granule pentru animalele din adăpost.”
Elevii de la Centrul de Educație Incluzivă „Alexandru Roșca” au fost în prim-planul acestui eveniment. Copiii, care zi de zi învață să depășească obstacole, au oferit hrană și afecțiune cățeilor, demonstrând că adevărata generozitate nu cunoaște limite.
„Adopția unui animal fără stăpân înseamnă o nouă șansă la viață! Fiecare câine sau pisică din adăpost așteaptă cu nerăbdare o familie care să-i ofere căldură și afecțiune. Dragi pietreni, iubirea nu are granițe iar compasiunea nu cunoaște limite! Haideți să demonstrăm că suntem o comunitate care nu întoarce spatele celor neajutorați! Un câine, o pisică, orice animal care astăzi trăiește în adăpost poate deveni parte din familia voastră. Vă îndemn, din tot sufletul, să faceți acest pas!”, a subliniat primarul municipiului Piatra-Neamț, Adrian Niță.
Claudia Filip, președintele Asociației „Claudia Încă o Șansă”, a transmis: „De Ziua internațională a animalelor fără stăpân ne-am adunat la Adăpostul de câini să arătăm că Piatra-Neamț e un oraș cu oameni implicați. Stă în puterea noastră măcar să diminuăm suferința animăluțelor. Stă în puterea noastră să ne educăm copiii și nepoții că e loc pentru toți sub soare.
Stă în puterea noastră să schimbăm ceva. Trebuie doar să renunțăm la orgolii, să ne recunoaștem limitele, să recunoaștem calitățile celorlalți, să ne dorim o țară, un popor, o planetă frumoase, curate mai mult decât o funcție, un statut sau un contract „mai gras”.
Străzile sunt pline de animăluțe abandonate, multe dintre ele bolnave. Oricât de mult ne-am strădui nu vom putea să îi salvăm pe toți, dar putem contribui la diminuarea fenomenului de înmulțire.
E important să înțelegem că în acțiunile noastre pentru o lume mai bună, toți avem un scop comun.
Implicarea autorităților este esențială, iar, la Piatra-Neamț, se vede asta. Mulțumesc tuturor pentru participare și, personal, îmi doresc ca Piatra-Neamț să fie exemplu pentru toată țara. Unindu-ne, reușim.
Să avem cât mai multe acțiuni, colaborări, parteneriate și rezultate. Mulțumesc, Piatra-Neamț! Meriți ce e mai bun!”
Cu acest prilej, polițiștii de la Biroul pentru Protecția Animalelor – IPJ Neamț i-au înmânat Claudiei Filip o diplomă de recunoștință pentru implicare. Pentru mai multe informații despre activitatea asociației vizitați pagina Încă o șansă.
Reprezentanții adăpostului au subliniat importanța adopției și a sprijinului constant: „Mulțumim din suflet celor care au ales să adopte! Recunoștință celor care au donat hrană și au adus un strop de bucurie sufletelor din adăpost. Voluntarilor care au venit să ofere afecțiune și ajutor, vă suntem profund recunoscători! Dar mai sunt sute de căței care încă așteaptă o familie! Vino la adăpost, oferă-le o șansă la o viață mai bună!”
Ziua Internațională a Animalelor fără Stăpân a fost, la Piatra-Neamț, nu doar un prilej de sensibilizare, ci și o dovadă că, prin solidaritate și implicare, putem schimba destine. Unindu-ne forțele, reușim să facem lumea un loc mai bun – nu doar pentru oameni, ci și pentru prietenii noștri necuvântători.
Adoptați! Iubiți! Sterilizați pentru a preveni abandonul! Oferiți o șansă!
Cum puteți adopta? Pentru a face acest pas minunat, puteți vizita adăpostul situat pe Strada Gheorghe Doja, nr. 58, unde veți putea cunoaște câinii disponibili pentru adopție. Programul de vizitare este următorul:
- Luni – Vineri: 10:00 – 18:00
- Sâmbătă, Duminică și sărbători legale: 08:00 – 14:00
Adopțiile sunt gratuite, iar fiecare câine este oferit spre adopție sterilizat, vaccinat și microcipat, conform legislației în vigoare. Documentele pentru adopție/revendicare pot fi consultate aici – click.
Pentru informații suplimentare, puteți contacta reprezentanții adăpostului la [email protected] sau [email protected], ori la numărul de telefon 0755 106 865.Imagini cu câinii capturați din Piatra-Neamț și localitățile învecinate sunt publicate periodic pe pagina de facebook Adapostul de caini Piatra Neamt.














