Impozitul se reduce la jumătate pentru clădirile și terenurile folosite în scopuri turistice

0

Legea prin care se reduce la jumătate impozitul pentru clădirile și terenurile folosite în scopuri turistice a fost promulgată miercuri de președintele Klaus Iohannis.

Legea are ca obiect de reglementare modificarea Codului fiscal în vederea eliminării neclarităţilor privind interpretarea stabilirii scutirilor pentru clădirile şi terenurile utilizate pentru prestarea de servicii turistice. Modificările aduse vin în sprijinul celor care, din cauza caracterului activităţii, încasează venituri doar pe parcursul unei perioade limitate de timp.

Legea a fost adoptată de Camera Deputaților, ca for decizional, în 14 octombrie și prevede:

„Impozitul pe clădirile aflate în proprietatea persoanelor fizice şi juridice care sunt utilizate pentru prestarea de servicii turistice, pe o durată de cel mult 180 de zile consecutive sau cumulate, în cursul unui an calendaristic, se reduce cu 50%. Reducerea se aplică în anul fiscal următor celui în care este îndeplinită această condiţie.

Impozitul pe terenurile aflate în proprietatea persoanelor fizice şi juridice care sunt utilizate pentru prestarea de servicii turistice, pe o durată de cel mult 180 de zile consecutive sau cumulate, în cursul unui an calendaristic, se reduce cu 50%. Reducerea se aplică în anul fiscal următor celui în care este îndeplinită această condiţie”.

Reducerea se aplică în anul fiscal următor celui în care este îndeplinită această condiţie. Legea intră în vigoare la 1 ianuarie 2021.

surse: digi.24.ro, hotnews.ro

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate