Importantă donaţie de carte, la Biblioteca Judeţeană „G. T. Kirileanu”

0

Biblioteca Judeţeană „G. T. Kirileanu” Neamţ a primit recent o valoroasă donaţie de carte din partea Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi Artă. Este vorba despre 75 de cărţi şi tot atâtea titluri ce acoperă domeniul literaturii române în ediţii critice ale operelor celor mai importanţi scriitori români.
În bogatul şi adeseori pestriţul peisaj editorial românesc, asemenea ediţii critice reprezintă repere pentru ceea ce înseamnă garantarea autenticităţii textelor şi corectitudinea restituirilor şi reeditărilor.
Se vor regăsi deci, pe rafturile Bibliotecii Judeţene operele unor scriitori precum Dimitrie Bolintineanu, Nicolae Filimon, Bogdan Petriceicu Hasdeu, Constantin Negruzzi, Alexandru Macedonski, Ioan Slavici, Hortensia Papadat-Bengescu, George Coşbuc, Tudor Arghezi, George Bacovia, Gib. Mihăescu, Mihail Sebastian, Mircea Vulcănescu, George Călinescu, Lucian Blaga, Petru Dumitriu, Marin Sorescu, Eugen Barbu, Anton Holban, Nichita Stănescu, A. E. Baconsky, Sorin Titel, Ştefan Bănulescu şi a multor altora, într-o ţinută grafică elegantă şi cu un exemplar profil al conţinutului.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate