Impactul accidentului nuclear japonez nu are consecinţe pentru cetăţenii judeţului Neamţ

1

În prezent nivelul de radiaţii în toate statele membre ale Uniunii Europene este normal. Acest lucru a fost confirmat de către experţii care monitorizează sistemul de radiaţii. Nivelul radioactivităţii se măsoară în mod regulat în toate statele membre ale UE prin intermediul staţiilor de radiaţii diferite de pe teritoriul lor naţional. În cazul în care, ar fi niveluri mai ridicate ale radiaţiilor măsurate într-un stat membru, toate celelalte state ar fi alertate imediat prin intermediul sistemului ECURIE. Acesta din urmă este un sistem de schimb de informaţii care a fost stabilit după accidentul nuclear de la Cernobîl . Comisia Europeană primeşte informaţii de la Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică cu privire la situaţia din Japonia în mod regulat.

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, ca punct de contact naţional în sistemul ECURIE, primeşte informaţii de la celelalte state membre şi le transmite în mod oportun inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă pentru a se lua măsuri în consecinţă.

Valoarea medie de referinţă la nivel mondial pentru fondul natural de radiaţii este 0,1 microSievert/oră şi la această valoare ne raportăm în general atunci când vorbim de fond natural de radiaţii. Cea mai mare valoare înregistrată depăşeşte fondul natural de radiaţii de 4 ori şi a fost înregistrată la Ibaraki, situată la 110 km faţă de centrala nuclearo-electrică de la Fukushima-Daiichi. Această valoare nu prezintă nici un fel de risc radiologic pentru populaţia care locuieşte în zona respectivă, fiind de 2500 de ori mai mică decât valoarea nivelului operaţional de intervenţie recomandat la nivel internaţional pentru implementarea evacuării în zona afectată (adică 1 miliSievert/oră).

Pentru teritoriul României nu există nici un fel de consecinţe radiologice la nivelul populaţiei şi al mediului înconjurător ca urmare a situaţiei de urgenţă survenite în Japonia.

Specialiştii din Ministerul Sănătăţii informează că administrarea preventivă a iodului non-radioactiv este recomandată medical numai în momentul  constatării  expunerii prin inhalarea aerului contaminat cu iod radioactiv. Ca urmare, nu se justifică un consum al tabletelor de iodură de potasiu. Specialiştii arată că, pentru cea mai mare parte a persoanelor, achiziţionarea, în aceste zile, a tabletelor de iodură de potasiu din circuitul farmaceutic deschis, este inutilă deoarece acestea nu conţin iod suficient pentru blocarea tiroidiană. Mai mult există persoane pentru care terapia este nerecomandată, iar consumul de tablete fără indicaţia medicului comportă riscuri prin reacţii adverse nedorite şi intoxicaţie „voluntară” cu iod. În caz de necesitate, Ministerul Sănătăţii va realiza procesul de administrare preventivă a iodului non-radioactiv în mod organizat, în funcţie de recomandarea personalului medical.

În judeţul Neamţ, monitorizarea radioactivităţii mediului se realizează prin Staţiile de Supraveghere a Radioactivităţii Mediului (S.S.R.M.) Piatra Neamţ şi Ceahlău–Toaca, staţii ce fac parte din Reţeaua Naţională de Supraveghere a Radioactivităţii Mediului (R.N.S.R.M.) din subordinea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului.

La S.S.R.M. Piatra Neamţ este executat un program standard de monitorizare a radioactivităţii factorilor de mediu corespunzător unei staţii cu program de 11 ore/zi şi un program special de monitorizare a radioactivităţii factorilor de mediu din zonele de explorare minieră a zăcământului de uraniu din judeţul Neamţ (zonele Tulghes-Grinţieş şi Bicazu-Ardelean Telec).

Compania judeţeană Apaserv monitorizează în permanenţă calitatea apei potabile, inclusiv din punct de vedere al contaminării radioactive. În cazul în care această contaminare s-ar produce, alimentarea cu apă potabilă a populaţiei s-ar face din surse de adâncime care nu pot fi contaminate, iar populaţia ar fi oportun informată să nu consume apă contaminată.

La S.S.R.M. Ceahlău Toaca se execută un program standard corespunzător unei staţii cu program de 24 ore/zi, program adaptat pentru o staţie de munte.

Într-un caz ipotetic, la creşterea nivelului de radiaţie peste limitele admise, trebuie ştiut că radioactivitatea inhalată sau ingerată este de 40 de ori mai periculoasă decât cea depusă pe piele, motiv pentru care sunt recomandate următoarele măsuri de protecţie:

Ø  Ascultaţi recomandările autorităţilor;

Ø  Rămâneţi în casă sau la subsol (pivniţă) până la primirea altor instrucţiuni. Dacă trebuie să ieşiţi din casă datorită unor motive bine întemeiate, purtaţi un echipament de protecţie de tipul: salopetă, căciulă, mănuşi, bocanci sau cizme mască din tifon/mască improvizată pentru protecţia căilor respiratorii;

Ø  Reveniţi cât mai repede posibil, spălaţi-vă imediat folosind o sursă de apă curentă (duş) şi săpun, iar echipamentul de protecţie dezbrăcaţi-l înainte de intrarea în casă (pivniţă), împachetaţi-l şi închideţi-l în saci de plastic;

Ø Închideţi ferestrele şi uşile, încercând ermetizarea acestora cu materiale din casă (bandă adezivă, bandă izolatoare, cârpe etc.);

Ø Închideţi gurile de aerisire, instalaţiile de ventilaţie sau de climatizare;

Ø Protejaţi hrana din exteriorul locuinţelor şi fântânile prin acoperirea cu o prelată, folie de plastic etc.;

Ø  Se interzice consumul legumelor din grădinile afectate, a laptelui produs în această zonă sau al oricăror alimente, care au fost expuse sau neîmpachetate pe durata stării de urgenţă;

Ø  Dacă alarma de urgenţă nucleară v-a surprins în exterior, odată ajunşi la adăpost, scoateţi-vă hainele şi închideţi-le în saci de plastic. Curăţaţi-vă părul şi corpul prin spălare, utilizând sursa de apă curentă şi săpun/gel de duş.

Impactul accidentului nuclear japonez nu are consecinţe pentru cetăţenii judeţului Neamţ. Până astăzi 24 martie  a.c. nu s-au semnalat creşteri ale radiaţiilor cu provenienţă din Japonia, motiv pentru care doresc să atrag atenţia populaţiei că nu se justifică un consum al tabletelor de iodură de potasiu, fără indicaţie medicală şi în absenţa expunerii dovedite prin inhalare a iodului radioactiv, mai ales pentru că sunt persoane cărora o astfel de terapie nu le este recomandată.

La nivelul judeţului Neamţ există întocmit Planul de protecţie şi intervenţie în caz de accident nuclear sau urgenţă radiologică în care sunt precizate atribuţiile tuturor structurilor implicate într-un astfel de eveniment. În caz de necesitate, populaţia va fi informată în mod operativ şi se vor lua toate măsurile necesare pentru protecţia oamenilor.” a declarat prefectul Mihai Archip.

Stiri Neamt

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. tatanka spune

    ar fi fost culmea sa aiba

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate