Jandarmii din Neamț, solidari cu victimele din clubul Colectiv
Marţi, 3 noiembrie a.c., comisia pentru drepturile omului şi drept umanitar din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Neamţ a lansat un apel de solidaritate pentru ajutorarea victimelor incidentului care a avut loc la sfârşitul lunii octombrie în clubul Colectiv din Bucureşti.
Cu acest gând a fost făcut un apel către întreg personalul unităţii pentru a ajuta la aprovizionarea stocurilor de sânge din cadrul spitalelor în care sunt internaţi răniţii, dând astfel o şansă celor care, din nefericire, în acest momente, se luptă pentru viaţa lor.
În aceste momente dureroase, putem să ne exprimăm întreaga compasiune şi solidaritate faţă de familiile celor afectaţi de această tragedie. Vă rugăm să fiţi compatrioţi şi să vă alăturaţi prin voluntariat acestei campanii, în semn de solidaritate faţă de cei aflaţi în suferinţă, a ţinut să precizeze inspectorul şef, colonelul Sorin Gherman.
Această campanie de donare de sânge se desfăşoară în perioada 3-6 noiembrie iar până astăzi, 4 noiembrie a.c., un număr de 20 de jandarmi au trecut deja pe la Centrul de Transfuzie Sanguină Piatra Neamţ, situat pe strada Traian, nr. 5.
Nu este prima dată când jandarmii nemţeni sunt voluntari de nădejde la astfel de campanii şi dorim ca gestul nostru să reprezinte un îndemn şi pentru alţi concetăţeni.
Compartiment informare şi relaţii publice

