Ieşiţi din ţară cu copiii în perioada următoare? Atenţie la documentele de călătorie ale acestora

0

POLIȚIA DE FRONTIERĂ ROMÂNĂ – PRECIZĂRI IMPORTANTE

„În ultima lună (19.05-19.06), polițiștii de frontieră au fost nevoiţi să întrerupă călătoria a aproximativ 430 cetățeni români minori, ca urmare a faptului că părinţii/însoțitorii nu dețineau documentele necesare pentru a călători în afara ţării împreună cu minorul în condiții legale, ceea ce reprezintă aproximativ un sfert din totalul celor aflați în această situație de la începutul anului și până în prezent (aproximativ 1.800 cetățeni români minori.)

❗️ O întrebare care ni se adresează destul de des în ultima perioadă privind condiţiile de călătorie ale cetăţenilor români minori în străinătate este următoarea:

☑️ Unde poate fi revocată declarația notarială❓

🔹 În conformitate cu prevederile art. 1324 din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil, cu modificările și completările ulterioare, declarația notarială prin care un părinte își exprimă consimțământul cu privire la efectuarea de călătorii în străinătate de către un cetățean minor, reprezintă un act juridic unilateral. Astfel, având în vedere faptul că acest act juridic a îmbrăcat o formă autentică pentru emiterea lui, în conformitate cu cerințele impuse de legea specială, vă învederăm faptul că, pentru revocarea acestui act, se impune respectarea aceleiași forme autentice (declarație notarială), prin raportare la prevederile art. 1325 cu art 1243 din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil. În context, vă informăm că declarația de revocare a acordului exprimat poate fi autentificată de către orice notar public, nefiind obligatorie efectuarea acestei activități de către societatea notarială care a încheiat actul inițial.

❗️ Având în vedere că a început vacanţa de vară, iar în această perioadă mulţi copii călătoresc în afara graniţelor ţării, #politiadefrontiera reamintește că accesând linkul https://www.politiadefrontiera.ro/…/pg-conditii-de… găsiți condiţiile privind călătoria cetăţenilor români minori în străinătate”.

Informații transmise de Poliția de Frontieră Română

FOTO: Poliția de Frontieră Română

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate