ICOANA MAICII DOMNULUI IZVORÂTOAREA DE MIR, „UMILENIE”

0

Această sfântă icoană misterioasă, izvorâtoare de mir, a fost adusă din Rusia, localitatea Locoti, regiunea Breansk, la Piatra Neamţ, în urmă cu câteva zile, fiind găzduită de Biserica Ortodoxă de Stil Vechi, „Sfântul Ioan Botezătorul”, situată la marginea cartierului Dărmăneşti, nu departe de fostele Şcoli Normale, pe strada Boboteni. În privinţa edificiului ecclesial, acesta mai are nevoie doar de pictura interioară şi de finisaje pentru a fi pe deplin gata(vezi foto nr. 1). La intrarea în biserică, de o parte şi de alta, străjuiesc două mozaicuri de dimensiuni impresionante, lucrate în stilul bizantin al maeştrilor din Ravenna secolului al VI-lea(era creştină): pe partea dreaptă este reprezentată Sf. Fecioară Maria(foto nr. 3), iar la stânga se află aceea a Sf. Ioan Botezătorul(foto nr. 2). Deasupra intrării, o cupolă omagială este prevăzută cu câteva vitralii realizate magistral în stilul occidental specific marilor catedrale gotice din Franţa şi Germania secolelor XIII-XIV. Fotografiile nr. 4 şi nr. 5 îi reprezintă pe evangheliştii Matei şi Ioan. Mozaicurile şi vitraliile sunt adevărate opere de artă, probele unei măiestrii de foarte înaltă clasă, dovedind totodată o cultură academică de mare erudiţie tehnică şi rafinament.

ICOANA MAICII DOMNULUI, IZVORÂTOAREA DE MIR

La sfârşitul deceniului trecut, o femeie evlavioasă din orăşelul Locoti, regiunea Breansk(Rusia), a cumpărat câteva litografii cu conţinut creştin, dispuse sub formă de calendar. Din acest calendar, creştina în cauză a decupat o reprezentare a Maicii Domnului şi a înrămat-o. La scurt timp a observat că pe geamul de protecţie al icoanei dar şi pe rama de lemn a tabloului au apărut picături de ulei plăcut mirositor. A cerut sfatul unor preoţi şi teologi cu experienţă, iar după o analiză riguroasă, de laborator, s-a stabilit că era vorba de mir. Ţinută sub observaţie, icoana a continuat să-şi ofere cu generozitate darurile, inclusiv mirul, nefăcut de mână omenească! Pe cealaltă faţă a icoanei, a apărut încă o reprezentare a Naicii Domnului, dar nefăcută de mână omenească! S-a stabilit că au avut loc nişte manifestări miraculoase, la care se pot adăuga, de atunci şi până astăzi, mai multe vindecări greu de explicat ştiinţific. Multe familii au susţinut că pelerinajul la această icoană făcătoare de minuni le-a schimbat radical viaţa în bine, alţii au fost scoşi din mari şi neplăcute necazuri… Amănunte suplimentare pot fi găsite pe Internet(You Tube), cu ajutorul unei simple căutări. Personal, am vizitat biserica şi icoana respectivă, fiind în măsură să depun mărturie că tot ce s-a afirmat până astăzi este adevărat. Am văzut cum izvora discret, din mai multe locuri ale icoanei, şiraguri de mir. Parfumul mirului făcător de minuni(inclusiv vindecări miraculoase) se simţea încă de pa stradă, chiar înaintea intrării în curtea bisericii. În fiecare zi a săptămânii, icoana oferă credincioşilor un alt parfum de mir. Indiferent de confesiunea credinciosului, generozitatea şi iubirea divină lucrează fără oprire şi discriminare. Vă veţi convinge.
Text şi foto: MIHAIL-SORIN GAIDAU

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate