Haos pe șoselele din Neamț: zeci de permise reținute, sute de sancțiuni, totul în numai două zile

1

Peste 70 de autovehicule înmatriculate în alte state, au fost verificate de polițiștii nemţeni, în perioada 18 – 20 octombrie 2019 . Pentru neregulile constatate, polițiștii rutieri au aplicat peste 400 de sancțiuni contravenționale, au reţinut 50 de permise de conducere și 21 de certificate de înmatriculare.

În perioada 18 – 20 octombrie 2019, poliţiştii Serviciului Rutier Neamţ, sub coordonarea Direcţiei Rutiere din cadrul Poliţiei Române, au acţionat pe linia verificării modului în care proprietarii autoturismelor înmatriculate în alte state respectă legislația privind circulația pe drumurile publice din România.

În primele 2 zile ale acțiunii, au fost verificate de poliţiştii rutieri peste 600 de autovehicule, dintre care 70 înmatriculate în alte state.

În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 487 de sancțiuni contravenționale, din care 482 pentru nerespectarea normelor privind circulația pe drumurile publice. Din totalul acestora, 21 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate conducătorilor autovehiculelor înmatriculate în alte state.

În cadrul acţiunii, au fost reținute 50 de permise de conducere, 4 aparținând conducătorilor autovehiculelor înmatriculate în alte state.

De asemenea, poliţiştii rutieri au reţinut 21 de certificate de înmatriculare, 3 dintre acestea aparținând conducătorilor autovehiculelor înmatriculate în alte state. Dintre certificatele de înmatriculare reținute conducătorilor autovehiculelor înmatriculate în alte state, 2 au fost reținute pentru lipsa inspecției tehnice periodice și una pentru lipsa asigurării răspunderii civile auto.

Pe parcursul acţiunii, polițiștii au constatat 3 infracțiuni la regimul circulaţiei rutiere. 

Sursa: IPJ Neamț//Foto caracter ilustrativ

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. Cineva undeva spune

    Măcar odată pe luna sa fie câte o acțiune de asta, ca sunt multe nereguli în trafic

    Bravo politiei rutiere

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate