Guvernul Romaniei a aprobat lista unitatilor reprofilate

0

Guvernul României a adoptat ieri, 31 martie, Hotărârea de Guvern pentru aprobarea raportului analizei unităţilor sanitare cu paturi care nu pot încheia contracte cu casele de asigurări de sănătate, precum şi a listei acestor unităţi sanitare.

Timp de mai multe luni, o Comisie a Ministerului Sănătăţii a făcut o analiză amănunţită cu specialistii de la Casa Nationala de Asigurari de Sanate asupra procesului complex şi dificil de reorganizare şi restructurare a asistenţei spitaliceşti, descentralizare şi informatizare a spitalelor.

Au fost analizate situaţia sistemului românesc de asistenţă spitalicească şi măsurile întreprinse până în prezent, dar  şi cele planificate a se implementa în cadrul procesului de reformă spitalicească

Încă de la început vreau să subliniez că autorităţile locale au mai multe alternative pentru unităţile sanitare propuse pentru reprofilare”, a spus ministrul CSEKE Attila.

Autorităţile locale au posibilitatea de a accesa noul program guvernamental de Dezvoltare a căminelor pentru persoane vârstnice. De asemenea, legislaţia deja existentă,  mai permite ca aceste unităţi să fie transformate în centre de permanenţă sau cabinete medicale de specialitate (conform OG 124/1998 privind organizarea şi funcţionarea cabinetelor medicale) care să păstreze în exploatare dotarea edilitară şi tehnică, inclusiv laboratoarele de analiză, cele de radiologie etc.

„În urma analizelor si a metodologiei propuse, au fost selectate pentru reprofilare 67 unităţi cu care, incepand de maine, 1 aprilie 2011, casele de asigurari de sanatate nu vor mai incheia contracte”, a declarat CSEKE Attila.

Conform analizei Comisiei MS, din cele 67 de unităţi sanitare, un număr de 41 au o singură linie de gardă, 15 unităţi nu au linie de gardă şi doar o singură unitate are 2 linii de gardă (Comăneşti), nerespectându-se astfel criteriul de asigurare a continuităţii asistenţei medicale permanente pentru bolnavi şi cel de clasificare a spitalelor. Alte 10 spitale asigură asistenţă medicală pentru bolnavii cronici, acestea nu necesită linie de gardă.

Exista  unităţi care funcţionează cu personal medical insuficient. Ex: spital cu un singur medic angajat ( Spitalul de Boli Cronice de la Mozăceni, Preventoriul TBC Gorneşti,  Preventoriul TBC de la Poiana Ţapului), sau cu 2 medici (Spitalul de Boli Cronice de la Rucăr)

Toate unităţile sanitare au locaţia la mai puţin de 45-50 km de unităţi sanitare clinice din reşedinţe de judeţ, ca urmare nici crteriul de distanţă nu este respectat

Personalul sanitar din cele 67 unităţi sanitare, însemnând 670,5 de medici şi 2.043,5 de asistenţi medicali va fi preluat în cadrul căminelor pentru vârstnici sau pe posturile vacante din sistemul sanitar, pe aceeaşi specialitate.

În localităţile Ocna Mureş (AB), Sântana (AR), Mozăceni (AG), Truşeşti (BT), Mociu (CJ), Solca (SV) vor fi redistribuite pentru cel puţin 3 luni de zile, 24 de ore din 24, 6 echipaje de urgenţă pentru a asigura intervenţiile de urgenţă. În aceste zone nu există staţii de de ambulanţă sau staţii SMURD pentru a asigura asistenţa medicală de urgenţă.

De asemenea, sunt 6 centre de primiri urgenţe în spitalele din localităţile Tg Frumos (IS), Sântana (AR), Titu (DB), Sărmaşu (MS), Bicaz (NT), Buziaş (TM) unde Ministerul Sanatatii analizeaza posibilitatea preluării finanţării, astfel încât să fie continuată activitatea medicală în aceste centre.

Guvernul Romaniei a aprobat tot astazi si Hotararea de Guvern de desfiintare a unitatilor sanitare pentru care autoritatile locale au optat pentru accesarea programului Dezvoltarea retelei de camine pentru persoane varstnice.

Este vorba despre Spitalul Comunal Vintilă Vodă ( Buzău), Spitalul de Boli Cronice Bocşa (Caraş Severin), Spitalul Orăşenesc Roznov( Neamţ), Spitalul de Boli Cronice Cehu Silvaniei ( Sălaj), Centrul de Sănătate Cervenia ( Teleorman), Centrul de Sănătate Furculeşti (Teleorman), Spitalul de Cronici Dr. I.T. Nicolescu Tutova ( Vaslui).

Incepand de maine, 1 aprilie 2011, aceste unitati vor fi finantate de Ministerul Muncii, in cadrul noului program.

Sursa

Guvernul Romaniei a aprobat lista unitatilor reprofilate

Stiri Neamt

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate