Guvernul alocă fonduri de peste 1 miliard de euro pentru construirea autostrăzii Târgu Neamț-Iași

3

Guvernul va aloca fonduri de la bugetul de stat de 1,2 miliarde euro pentru construirea în parteneriat public-privat a autostrăzii Târgu Neamț-Iași, a anunțat vineri dimineață Viorica Dăncilă. Perioada de proiectare și realizare a autostrăzii este preconizată să dureze patru ani.

„Alocăm fonduri de la bugetul de stat, luăm măsuri pentru atragerea de fonduri UE și dezvoltarea proiectelor în parteneriat-public privat, astfel încât să realizăm obiectivele de infrastructură așteptate de mulți ani de către români. Aprobăm azi studiul de fundamentare al proiectului strategic de investiții în parteneriat public-privat autostrada Târgu-Neamț – Iași, vital pentru regiunea Moldovei. Valoarea totală a investiției este estimată la 1,2 miliarde de euro, iar perioada de proiectare și realizare a autostrăzii este preconizată să dureze 48 de luni. Proiectul are în vedere realizarea a 68 km de autostradă, iar efectele economice de atragere a investițiilor în această regiune, dar și sociale sunt evidente mai ales că autostrada se racordează la drumul de mare viteză București-Suceava aflat în pregătire la Ministerul Transporturilor. La începutul lunii aprilie proiectul va fi oferit investitorilor care doresc să își asume proiectarea și construcția acestei autostrăzi. Așa cum am menționat, voi monitoriza cu prioritate ca și la acest obiectiv toate procedurilor să se realizeze cu rapiditate”, a spus Dăncilă.

La scurt timp după vestea bună venită de la guvern, Ionel Arsene a transmis nemțenilor că NE ȚINEM DE CUVÂNT – cu referire la promisiunile făcute de PSD românilor.

”Una dintre promisiunile Guvernului PSD – ALDE, realizarea autostrăzii Iași – Târgu Neamț, a mai depășit astăzi o etapă. La primele ore, premierul Viorica Dăncilă a anunțat că acest drum, esențial pentru județul Neamț și regiunea Moldovei, va avea o lungime de 68 de kilometri. Studiul de fundamentare al acestui traseu arată că investiţia, care se va realiza în parteneriat public – privat, este estimată la 1,2 miliarde de euro. Perioada de proiectare şi realizare a autostrăzii este de 48 de luni și se va racorda la drumul de mare viteză Bucureşti – Suceava, aflat în pregătire la Ministerul Transporturilor.

Pe zi ce trece, județul Neamț iese din «anonimat»! Oficial, Moldova este una dintre cele mai sărace regiuni ale Uniunii Europene, dar eforturile continue ale actualei guvernări vor schimba statisticile! Sunt convins că realizarea acestei autostrăzi va duce la creșterea economică, socială și culturală a județului Neamț și a Moldovei în general. Este doar unul dintre proiectele aflate în pregătire, căci privind în ansamblu, ținutul nostru beneficiază de foarte multe fonduri cu care se realizează investiții majore, în toate domeniile! Și mă refer la investițiile care ar fi trebuit făcute cu mulți ani în urmă, pe care nemțenii le așteptau de multă vreme. În calitate de președinte al Consiliului Județean, mulțumesc guvernării actuale pentru toată susținerea pe care o acordă Neamțului.”

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
3 Comentarii
  1. Nanu spune

    Daca se pot accesa fonduri europene ,ptr ce ,,iubitul ” nostru guvern PSD vrea sa faca aceasta autostrada din fonduri publice-private ? Mai spuneti-ne si de ce dureaza 4 patru ani studiile si alte farafastacuri , inseamna ca constructia autostrazii va dura vreo 30 de ani ,oare de ce ?

  2. Marius spune

    Ne interesa mai mult Tg Neamt Tg Mures ! Dar e bun orice inceput !

  3. AntiProşti spune

    68 de km = 1,2 miliarde euro!!?
    E placată cu aur?

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate