Guvernul a primit din partea Comisiei Europene o informare privind reluarea plăţilor pentru proiectele din cadrul POSDRU

0

Guvernul a analizat în şedinţa de marti o informare primită din partea DG Employment care certifică intenţia Comisiei Europene de a relua plăţile pentru proiectele din cadrul Programului Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU), a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu. Deblocarea acestor plăţi până la sfârşitul lunii martie reprezenta un angajament al Guvernului, care a fost astfel îndeplinit.


Decizia de reluare a plăţilor a fost luată ca măsură excepţională, ţinând cont de situaţia economică a României. Ea se bazează însă şi pe progresele înregistrate de România în implementarea programelor POSDRU – fapt reflectat şi de raportul de audit transmis la începutul lunii martie.

Reluarea plăţilor pentru POSDRU presupune însă retragerea de către Autoritatea de Certificare şi Plată din Ministerul Finanţelor Publice a celor două cereri de plată transmise Comisiei Europene pe 21 decembrie anul trecut şi pe 6 februarie a.c. şi retransmiterea lor, cu o valoare diminuată de 10% din valoarea cheltuielilor certificate. Aceasta va reprezenta o corecţie preventivă şi o confirmare a angajamentului României de a utiliza această corecţie preventivă de 10% care se aplică pe tot parcursul anului 2012 dacă se dovedeşte că va fi necesară, după misiunea de audit din aprilie-mai, inclusiv aplicarea de corecţii sistemice dacă va fi cazul, a explicat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu.

Tot în ceea ce priveşte fondurile europene, Guvernul a aprobat în şedinţa de astăzi o Hotărâre de Guvern care pune în practică recomandările Comisiei Europene de a individualiza în cadrul activităţii de stabilire a creanţelor bugetare o subactivitate distinctă pentru stabilirea debitorului, cât şi pentru asigurarea independenţei activităţii de recuperare. Actul normativ stabileşte o separare, la nivelul Autorităţilor de Management, între cei care identifică şi stabilesc cuantumul unei datorii şi cei care trebuie să recupereze sumele asupra cărora planează semne de întrebare.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate