Grigorescu la Agapia: povestea tânărului pictor care a dat sfinților chipuri de oameni din sat

Înainte să devină cunoscut pentru țărăncile, carele cu boi și peisajele sale, Nicolae Grigorescu a pictat biserici. La Agapia, unde a început să lucreze în 1858, în preajma vârstei de 20 de ani, a primit o însărcinare de mari proporții: pictarea interiorului bisericii „Sfinții Voievozi”. Pentru unele dintre personajele religioase, modelele au fost oameni din apropiere — o femeie din Filioara, copilul unui dulgher, o călugăriță.

În spatele picturii admirate astăzi se află alegerea unei starețe, un contract cu obligații precise și anii în care un tânăr artist își căuta propriul fel de a picta.

Stareța care i-a încredințat biserica

Venirea lui Grigorescu la Agapia este legată de Tavefta Ursache, stareța care a coordonat renovarea bisericii și a chiliilor. În 1858, aceasta i-a încredințat pictarea lăcașului unui artist foarte tânăr, dar care avea deja experiența lucrărilor religioase, inclusiv de la Mănăstirea Zamfira.

Împrejurarea exactă în care a fost ales păstrează și o componentă de tradiție locală. În monografia dedicată Agapiei, publicată în 1967, Petre Lupan amintește povestea unei icoane care ar fi convins-o pe stareță să-i încredințeze lucrarea.

Documentul sigur este contractul din 2 aprilie 1858, publicat ulterior în revista „Convorbiri literare”. El arată cât de concretă și de atent organizată era însărcinarea primită de pictor.

Două mii de galbeni și obligația de a picta cu propria mână

Pentru lucrare, Grigorescu urma să primească 2.000 de galbeni, împărțiți în șase tranșe, în funcție de înaintarea lucrărilor. Termenul stabilit era de un an și șase luni.

Contractul prevedea pregătirea pereților, folosirea unor materiale de bună calitate și executarea personală a icoanelor și a scenelor religioase. Pentru ornamente, artistul trebuia să aducă un zugrav priceput, pe cheltuiala sa.

Mănăstirea își păstra dreptul de a solicita schimbarea unor reprezentări înainte de începerea lor. Grigorescu avea, așadar, libertate de creație în interiorul unei comenzi cu reguli și obligații.

Istoricul mănăstirii consemnează resfințirea bisericii la 25 ianuarie 1862.

Cine au fost oamenii din spatele chipurilor de sfinți

Una dintre cele mai interesante mărturii îi aparține lui Alexandru Vlahuță. În volumul „Pictorul Grigorescu”, scriitorul identifică mai multe modele folosite la Agapia.

Pentru Sfântul Gheorghe, de pe una dintre ușile altarului, ar fi pozat profesorul ieșean Miltiade Țoni. Pentru Maica Domnului, Vlahuță amintește o femeie din Filioara, fără să-i precizeze numele. Pentru Pruncul Iisus, modelul ar fi fost băiețelul unui dulgher.

Tot Vlahuță evocă o călugăriță care, ajunsă la bătrânețe, își recunoștea tinerețea în chipul Sfintei Varvara. În monografia lui Petre Lupan, tradiția locală o identifică drept maica Epraxia.

Aceste precizări au greutăți documentare diferite: unele sunt consemnate de biograful pictorului, altele au fost transmise prin tradiția mănăstirii. Nu pentru toate personajele există nume ori identificări verificabile.

Folosirea modelelor locale este menționată și în prezentarea oficială a Agapiei, care amintește călugărițe și locuitori din satele Agapia și Filioara drept surse de inspirație.

Presupusul autoportret din chipul prorocului Daniel

O poveste frecvent întâlnită spune că Grigorescu și-ar fi pictat propriul chip în reprezentarea prorocului Daniel din catapeteasmă.

Identificarea apare în prezentări ale monumentului și în descrierea unor imagini de patrimoniu. Totuși, Petre Lupan observa încă din 1967 că existența unui autoportret printre sfinții tineri nu era demonstrată integral.

Prin urmare, chipul lui Daniel poate fi prezentat ca un presupus autoportret al artistului, o identificare tradițională care merită cunoscută, fără a fi transformată într-o certitudine.

Cum au ajuns marii maeștri europeni pe pereții Agapiei

Grigorescu lucra la Agapia înaintea perioadei sale de studiu în Franța. Contactul cu pictura occidentală se realiza inclusiv prin reproduceri și gravuri.

Petre Lupan identifică legături între compozițiile de la Agapia și lucrări de Leonardo da Vinci, Rafael, Tizian și Rembrandt. Gravurile ofereau puncte de plecare, pe care pictorul le adapta spațiului bisericii, modificând dimensiuni, detalii și culori.

Cercetarea istoricului de artă Marina Sabados, discutată în revista „Studii și Cercetări de Istoria Artei”, urmărește tocmai aceste surse. Printre cărțile care i-au aparținut artistului a fost identificat un volum de gravuri religioase realizat de Étienne Achille Réveil, publicat în 1836.

Pictura de la Agapia îmbină astfel repertoriul religios cu studiul oamenilor reali și cu influențe occidentale. Este pictură murală în ulei, distincție importantă față de denumirea de „frescă”, folosită uneori în prezentările generale.

De la Agapia, spre Paris

Potrivit prezentării oficiale a mănăstirii, pictura a fost recepționată de George Șiler, care a trimis ministerului o apreciere favorabilă. Lucrarea a atras și susținerea lui Mihail Kogălniceanu, de numele căruia este legată acordarea bursei pentru studii la Paris.

Pentru vizitator, povestea acestor ani poate schimba felul în care privește biserica: în spatele reprezentărilor religioase se află și chipurile unor oameni care au trăit în împrejurimile Agapiei. Numele femeii din Filioara și al copilului dulgherului nu sunt precizate de Vlahuță. Trăsăturile lor au rămas însă parte din lucrarea începută de Grigorescu în tinerețe.

Surse documentare:

Media PR Grup — Fii văzut. Fii auzit. Fii cunoscut. Promovare, publicitate, PR, comunicare, media și consultanță.

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și