Grevă generală în administrația publică pe 30 aprilie

0

Ca urmare a neaplicării legii salarizării unitare, în data de 30 aprilie, va înceta activitea tuturor membrilor de sindicat din administrația publică. Astfel, peste 30.000 de oameni, la nivel național, vor intra în grevă generală, nu se vor elibera acte și nu se vor încasa bani în administrația publică. Eliberarea certificatelor de deces va fi o operațiune ce va intra în atribuțiile primarului, iar cununiile civile ar putea fi reprogramate.

La protest se vor solidariza și salariați din administrația publică neafiliați la sindicat. În fața Primăriei Generale a Municipiului București, între orele 10:00 și 12:00, se vor strânge până la 600 de salariați pentru a protesta.

Revendicările sindicaliștilor vizează reglementarea și liberalizarea acordării, începând cu anul 2015, a tichetelor de masă sau a normei de hrană pentru toți salariații din administrația publică locală, în limita bugetelor locale aprobate prin hotărâri de consiliu, în măsura în care aceste instituții realizează și sunt finanțate parțial și din venituri proprii, creșteri salariale și pentru salariații din administrația publică locală din România sau aplicarea, începând cu anul 2015, a Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Vicepreședintele CNS Cartel Alfa, Petru Dandea, a declarat într-o conferință de presă: ”Am încercat să găsim soluții printr-un dialog cu reprezentanții Guvernului, dar nu am putut până în acest moment să avem un punct de vedere comun. Mai bine de 20 de clase de salarizare se află la pragul salariului mediu sau chiar sub acest prag. Aproximativ 25% din personalul din administrația publică se află în zona salariului minim, sub 1.000 de lei. Amânarea acestei legi este complet aberantă din punctul nostru de vedere”.

”Politicile actualului Guvern cu privire la administrația publică locală din România nu diferă cu nimic față de cele aplicate de guvernele anterioare. Din momentul în care s-a declanșat conflictul de muncă am avut două întâlniri cu reprezentanții Guvernului pe marginea problemelor angajaților din primării și consilii județene, însă nu au fost luate în considerare solicitările noastre. În consecință, am hotărât ca pe 30 aprilie să declanșăm greva generală timp de o zi în administrația publică locală, iar în data de 27 mai să organizăm un miting în București la care să participe cel puțin 3.000 de persoane’, a spus președintele FNSA, Valer Suciu.

Sursa: Agerpres

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate