Grădina cu ii, ediția a V-a, duminică, 25 iunie 2023

0

La 1 decembrie 2022, cămașa cu altiță – element de identitate românească – a fost introdusă în patrimoniul UNESCO. Astfel, Comitetul Interguvernamental pentru Salvgardarea PatrimoniuluiCultural Imaterial, reunit la Rabat, Maroc, a recunoscut importanța, valoarea și munca depusă pentru realizarea frumoaselor cămăși purtate de țărăncile din Moldova, Bucovina, Oltenia, Muntenia și sudul Transilvaniei.

Continuând tradiția, în zilele noastre tot mai multe femei cos, poartă și expun noi ii inspirate din vechi piese din muzee sau din albume de cusături. Dincolo de material, croi, motive  decorative, fiecare piesă vestimentară înseamnă multe luni de muncă, dorință, răbdare, până la împlinirea unui vis, acela de a purta o cămașă tradițională.

Grădina cu ii de anul acesta reprezintă tocmai aceste vise devenite realitate: 20 de cămăși femeiești de sărbătoare, cusute pe pânză cu acul de membre ale Șezătorii de Piatra sau de alte doamne pentru care emoția de a purta o ”cămașă adevărată”este unică.

Dedicată Zilei Universale a Iei, expoziția din grădina cu trandafiri a Muzeului de Etnografie Piatra-Neamț va arăta vizitatorilor frumusețea, strălucirea, delicatețea dar și trăinicia acestor piese tradiționale de sărbătoare. Iubitorii portului popular vor putea discuta și schimba impresii cu doamnele care cos cămăși.

Concept expoziție: Carmen Nădejde

Curator expoziție: Florentina Buzenschi

Mulțumiri pictorului Dumitru Bogdan Enache pentru reproducerea oferită pentru afiș (lucrarea „Pasărea ie”).

Intrarea liberă!

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate