Gheorghe Neculae, noul subprefect de Neamt

0

Astăzi, 14 aprilie, ora 12,00 la sediul Palatului Administrativ a avut loc învestirea domnului Gheorghe Neculae ca subprefect al judeţului Neamţ, numit în această funcţie prin HG 261/09.04.2014.
Învestirea a fost făcută de prefectul judeţului, domnul Ioan Vlad Angheluţă. La această acţiune au mai fost prezenţi: preşedintele Consiliului Judeţean, domnul Culiţă Tărâţă, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, domnul Dan Manoliu, directori ai serviciilor publice deconcentrate, primari şi alţi invitaţi.
Deschiderea a fost făcută prefectul de Neamţ care a anunţat scopul acţiunii şi a dat citire hotărârii de Guvern, de numire a noului subprefect.
Domnul Gheorghe Neculae, în calitate de subprefect, a depus jurământul.
În discursul său prefectul a urat bun venit noului subprefect. „Avem din nou echipa completă. Este un câştig că v-aţi alăturat instituţiei noastre mai ales dacă ţinem cont de vasta dumneavoastră experienţă în domeniul administraţiei şi nu orice fel de experienţă ci una plină de rezultate bune. Aşadar vă doresc mult succes în activitatea viitoare”, a spus prefectul.
Domnul Gheorghe Neculae în discursul său a mulţumit pentru încredere şi a transmis mesajul său de colaborare cu toate instituţiile.
O să încerc să mă ridic la nivelul prestigiului instituţiei şi al aşteptarilor pe care le aveţi de la mine. Voi face echipă şi voi colabora corect, atât cu salariaţii prefecturii, cât şi cu toate instituţiile statului. Îmi voi folosi toată experienţa mea în folosul public”, a precizat noul subprefect.
A mai transmis un mesaj de felicitare pentru noul subprefect, preşedintele Consiliului Judeţean care şi-a manifestat încrederea în buna colaborare “dintre elanul tineresc al prefectului şi experienţa subprefectului”. Totodată preşedintele a mai subliniat că “toţi factorii de decizie din judeţ trebuie să discute deschis problemele judeţului, să ia decizii, să atragă fonduri europene, care în final să ducă la dezvoltarea judeţului”.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate