Gheorghe Cuciureanu – Ineditul viziunii plastice

Un titlu provocator pentru această nouă expoziţie a versatului plastician nemţean, Gh. Cuciureanu: „ÎNGERI REBELI”! Provocatoare şi incitante sunt viziunile maestrului, solidare cu experienţa sa profesională, cu studiile sale îndelungate asupra zbuciumatului lăuntric omenesc… Observaţiile şi constatările artistului sunt determinate de cercetări chinuitoare, profunde şi riguroase. Lucrările sale  surprind prin flash-uri, cosmosul interior. Intermediarul, „sonda spaţială” a propriului subconştient, „pilotează” mâna şi penelul autorului în descrierea unor universuri asupra cărora s-ar mai putea pronunţa, avizat, psihanaliştii, isihaştrii şi yoghinii adînciţi într-o stăruitoare meditaţie.

„Când facultăţile noastre sunt în stare de echilibru, ne este cu neputinţă să percepem alte lumi, dar, la cea mai mică dezordine, ne înălţăm până la ele şi le simţim. E ca şi cum s-ar fi produs o fisură în real, prin care întrezărim un mod de existenţă aflat la antipodul modului nostru de a exista. Ezităm totuşi să reducem la un simplu accident al spiritului nostru această deschidere, oricât de improbabilă ar fi ea în plan obiectiv. Tot ce percepem are valoare de realitate, din clipa când obiectul perceput, fie el şi imaginar, se încorporează vieţii noastre. Îngerii, pentru cel ce nu poate să nu se gândească la ei, există cu adevărat”(Emil Cioran-„Căderea în timp”, HUMANITAS, 2002-traducere din franceză: Irina Mavrodin).

Istoricul de artă austriac, Sir Ernst Hans Josef Gombrich(naturalizat britanic) a simţit nevoia să precizeze într-una din lucrările sale, “Normă şi formă”: „Criticul care examinează un număr suficient de opere create într-o anumită perioadă va ajunge treptat la intuire intelectuală a esenţei interioare ce distinge aceste opere de toate celelalte, tot aşa cum brazii, de pildă, se deosebesc de stejari”.

Oferta profesorului Cuciureanu poate fi considerată un experiment ambiţios, inovator, asaltând discret coordonatele eticului, fără a minimaliza speculaţii şi preocupări din sfera ocultului. El „mărturiseşte” plastic, panorama descoperită, asemeni unui Cristofor Columb reîntors recent din „Indii”, şi dintr-o odisee investigatoare, se avântă într-alta, asemeni exploratorilor de anvergură. Athanorul acestui alchimist propune spectatorului, mai puţin grăbit, simfonii personalizate şi un peisaj îndrăzneţ din elemente dispersate. „Realizată, înlănţuirea formelor oferă acestei mişcări universale şi jucăuşe a atomilor coloraţi ce-şi vorbesc şi se recunosc, profunda realitate a unei lumi care se continuă, prin mijlocirea arabescului, unduind în jurul unui centru invizibil, în toate dimensiunile spaţiului imaginar unde se mişcă spiritul pictorului”(Elie Faure-„Spiritul Formelor”-Editura Meridiane, 1990-traducere din franceză: Irina Mavrodin).

O entitate nevăzută străbate nervos spaţii şi incinte, din slăvile norilor până în vecinătatea unor entităţi globulare, edificii discret conturate, sau interioare din deduse night-club-uri, dezvăluind alert, privitorului, mesaje vizuale aflate într-o permanentă mişcare, asemeni „peisajelor lui Vlaminck, străpunse de şosele bolid, sugerând viziunea automobilistului.(…) Pretutindeni, „”inteligibilul” cedează locul „perceptibilului” şi îndeosebi vizualului care, dintr-o privire, îmbrăţişează mai multe elemente într-o idee simultană”(Rene Huyghe-„Dialog cu vizibilul”-Editura Meridiane, 1981-traducere: Sanda Râpeanu). Respectând canoanele plasticii ortodoxiei răsăritene, şi în creaţiile d-lui Cuciureanu linia se realizează prin determinarea mişcării-energie. Felul în care acţionează(se mişcă) o formă stabileşte şi care(ce) este acea formă. Sintetic şi limpede, profesorul universitar grec,  Giorgios Kordis(de la Facultatea de Teologie a Universităţii din Atena), în lucrarea sa „Ritmul în pictura bizantină” precizează: „În tradiţia picturii bizantine acţiunea(mişcare) formei este dublă, către celelalte forme şi către privitor. Prin urmare, şi funcţia liniei este similară. Stabileşte modul existenţei formelor între ele şi raportarea lor la un punct de referinţă exterior lor. Are, am spune, o funcţie care reglementează mişcarea formei pe suprafaţa picturală şi o funcţie de perspectivă prin care forma se proiectează şi intră în legătură cu privitorul”.

Mihail-Sorin Gaidau

6 mai, 2011