George, de Moș Crăciun, își dorește să meargă! Un spital din Turcia îi poate îndeplini visul – APEL UMANITAR NEAMȚ

0

Sunt copii care au mai multe operații decât ani de viață. George, un tânăr din Roman, județul Neamț, este unul dintre ei! Frumos ca un înger, foarte inteligent, politicos, crescut doar de mamă, i-a trimis lui Carmen Suciu de la Asociația Născută Înger din Piatra-Neamț un mesaj din Turcia:

„Sunt în spital, parcă aș fi într-un basm. Domnul doctor mi-a spus că voi merge, credeți că-i posibil? Mulțumesc colegilor, domnilor și doamnelor profesor, doamnei director pentru că m-au ajutat să ajung la acest spital, mulțumesc tuturor!”.

Acum George este internat în spitalul Memorial din Turcia și mai are nevoie de încă 5.000 euro pentru a putea beneficia de primele intervenții necesare pentru a-și trata boala care îi fragilizează oasele. Asociația Născută Înger își dorește să poată strânge banii necesari pentru a-l sprijini pe George.

Haideți să-l ajutăm să-și împlinească visul. Pentru George, singura variantă este operația prin care să îi pună titanium elastic în oase. Mai întâi la piciorul drept pentru a-i scoate și placa, după care dorește să îi îndrepte laba piciorului drept, iar apoi trebuie intervenit și la piciorul stâng. Domnul doctor a spus că este vorba de tumori benigne, însă se gândește că la nivelul general al scheletului ar avea boala aceasta. De asemenea, vrea să îi facă radiografie și la piciorul stâng, cât și la mâini, brațe, coloană. Pe partea de neurologie, se va face un RMN cranian cu substanță de contrast și în funcție de rezultat vom discuta cu doctorul.

a declarat Carmen Suciu de la Asociația Născută Înger din Piatra-Neamț

Cei care pot oferi ajutor o pot contacta pe Carmen Suciu la telefon 0770 405 849 sau pe Facebook aici.

Pentru donații cu mențiunea „Spital George”:

RON: RO58BTRLRONCRT0345309301
EUR: RO08BTRLEURCRT0345309301
Beneficiar: Asociația Născută Înger Piatra-Neamț

CUI 36063530
Codul SWIFT/BIC: BTRLRO22

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate