Găsiți termenul corect: când știi că nu e legal ceea ce faci, dar o faci oricum, ești un…?

0

La data de 1 iunie a.c., în jurul orei 19.50, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Neamț au depistat în trafic un bărbat de 52 de ani, din Costișa, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Național 15, în localitatea Podoleni.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 1,60 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Acesta a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

***

La data de 1 iunie a.c., în jurul orei 19.00, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Roman au depistat în trafic un bărbat, de 33 de ani, din județul Botoșani, care conducea un autoturism pe Drumul Național 2, în afara localității Traian.

Verificările efectuate de polițiști au relevat faptul că bărbatul în cauză nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

***

La data de 1 iunie a.c., în jurul orei 23.30, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț au depistat în trafic un tânăr, de 29 de ani, din București, care conducea un autoturism pe strada 1 Decembrie 1918, în Piatra Neamț.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că cel în cauză are suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.  

De asemenea, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,04 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Sursa: IPJ Neamț

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate