Gabriela Mihaela Pruteanu de la Centrul pentru Cultură „Carmen Saeculare”, premiată la Expoziţia Internaţională de Artă Plastică

0

PortretDesfăşurată la finalul anului trecut la Piteşti, cea de a XIX-a ediţie a Expoziţie Internaţionale de Arte Plastice şi Decorative a Şcolilor populare de arte şi meserii, a adus în prim plan şi o reprezentată a judeţului Neamţ. Gabriela Mihaela Pruteanu a participat la acest concurs cu o lucrare portret apreciată de juriu, primind premiul al treilea la secţiunea pictură.
Născută în judeţul Argeş, Gabriela Mihaela Pruteanu, înzestrată cu spirit practic, a căutat mereu să pătrundă tainele micilor meşteşuguri. Astfel, în 2004 a absolvit cursurile Şcolii Populare de Artă Piatra-Neamţ secţia cusut-ţesut la clasa doamnei Elena Niţă Ibrian. Interesată şi de pictură, în prezent urmează cursurile de artă plastică, secţia pictură, la clasa profesorului îndrumător Radu Macavei.
Experienţa de lucru a artistei s-a concretizat de-a lungul anilor în mai multe participări la manifestări artistice de gen: expoziţia de artă tradiţională românească (cusături şi măşti populare), Biblioteca G.T. Kirileanu, decembrie 2008; expoziţia anuală a Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Piatra Neamţ – iunie 2013, secţia pictură; expoziţia de pictură a Centrului Regional de Educaţie Estetică Neamţ, cu tema „Tradiţie şi modernitate” – noiembrie 2013; expoziţia de fotografie a Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Piatra Neamţ – Foto(etno)grafia, prima ediţie – noiembrie 2013, expoziţia Internaţională de Arte Plastice şi Decorative, ediţia a XIX-a (organizată de Şcoala Populară de Arte şi Meserii Piteşti) , cu tema „Copiii din zona ta”, 2013.
Premii obţinute: Menţiune la prima ediţie a Concursului FOTO(ETNO)GRAFIA organizat de Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare”; Premiul III la Concursul cu tema „Copiii din zona ta” organizat de Şcoala Populară de Arte şi Meserii Piteşti cu ocazia celei de-a XIX-a ediţii a Expoziţiei Internaţionale de Arte Plastice şi Decorative.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate