Furt de combustibil: Poliția a depistat în flagrant trei persoane – una este din Piatra-Neamț

0

La data de 7 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bicaz au acționat pe linia prevenirii furturilor de combustibil.

Cu această ocazie, în urma activităților specifice desfășurate, polițiștii au depistat în flagrant, pe raza orașului Bicaz, un autoturism în care se aflau trei persoane, cu vârste de 20 și 21 de ani, din Dumbrava Roșie, Girov și Piatra-Neamț, bănuite de comiterea mai multor furturi de combustibil.

Din cercetări a reieșit că, în perioada septembrie-ianuarie, tânărul, de 20 de ani, din Dumbrava Roșie, singur sau ajutat de ceilalți tineri, ar fi sustras, în mod repetat combustibil, prin forțarea capacelor rezervoarelor autoutilitarelor aparținând unor agenți economici, din Bicazu Ardelean, Tașca și Tarcău, cauzând un prejudiciu de aproximativ 8.500 de lei.

În urma documentării activității infracționale, cei trei tineri au fost reținuți, pentru 24 de ore, fiind cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat în formă continuată și tentativă de furt calificat.

La data de 7 ianuarie a.c., persoanele în cauză au fost prezentate instanței de judecată, față de tânărul de 20 de ani fiind dispusă măsura arestului preventiv pentru 30 de zile, iar față de celelalte persoane fiind dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate