Liviu Harbuz și Vier Pfoten – program pentru protecția animalelor la Piatra-Neamț

17

harbuzMiercuri, 23 martie, la Central Plaza, reprezentanți ai fundației internaționale pentru protecția animalelor „Vier Pfoten” și deputatul Liviu Harbuz (medic veterinar) au organizat o conferință de presă pe tema prezentării programului pentru gestionarea câinilor fără stăpân din Piatra-Neamț. După cum a declarat deputatul Liviu Harbuz, între domnia sa și fundația VIER PFOTEN există o colaborare de peste 20 de ani, iar experiența dobândită în cadrul proiectelor implementate în mai multe orașe la nivel național poate transforma municipiul Piatra-Neamț într-un etalon în ceea ce privește soluționare problemei câinilor fără stăpân.

Viziunea VIER PFOTEN este “O lume în care oamenii tratează animalele cu respect, empatie şi înţelegere”. Fundamentul acesteia îl reprezintă respectul pentru toate formele de viaţă şi convingerea că orice fiinţă are dreptul să fie tratată cu respect, să trăiască în demnitate şi într-un mediu adaptat nevoilor sale. VIER PFOTEN Romania şi-a început activitatea în anul 2000, fiind una din cele mai cunoscute voci pentru drepturile animalelor. Campaniile si proiectele VIER PFOTEN Romania sunt organizate în jurul misiunii de a crea soluţii pe termen lung pentru animalele aflate în dificultate şi de a determina îmbunătăţirea mediului legislativ şi al comportamentului uman, pentru bunăstarea animalelor.

VIER PFOTEN este o fundaţie independentă din punct de vedere politic şi financiar, care îşi susţine întreaga activitate din donaţii. Avantajul colaborării dintre fundație și autoritățile locale este acela că toate costurile ce le implică un program de gestionare a animalelor fără stăpân vor fi suportate de fundație. La nivel local, VIER PFOTEN va mai colabora și cu Asociația ”Piatra-Neamț, te iubesc!”. În speranța că autoritățile locale vor fi deschise unui astfel de parteneriat, ele nu vor trebui decât să pună la dispoziția fundației spații pentru desfășurarea tratamentelor medicale, precum și un spațiu pentru un potențial adăpost privat. În rest, costurile, strategia, implementarea programului de gestionare a animalelor fără stăpân vor fi responsabilitatea fundației care are o vastă experiență în acest domeniu.

Câini fără stăpân pot fi întâlniţi în aproape orice ţară din lume. Mii de animale de companie devin “fără stăpân”, inclusiv în România, pentru că proprietarii le abandonează fără să le pese de soarta lor sau de impactul acestui gest asupra comunităţii. Indiferent de modul în care devin câini ”fără stăpân”, aceştia sunt rezultatul indiferenţei societăţii umane, iar numărul lor este întotdeauna în strânsă legătură cu mărimea şi nivelul de educaţie ale populaţiei din zona respectivă. Trăind nesupravegheaţi pe străzi, se înmulţesc fără control. În lipsa unor măsuri cu adevărat eficiente în această privinţă, situaţia duce rapid la suprapopulare.

Programul Stray Animal Care pe care VIER PFOTEN îl desfăşoară în România din 2002, a demonstrat că este o soluţie eficientă şi că este benefic şi pentru sănătatea publică, nu doar pentru câini, deoarece include pe lângă sterilizare, vaccinarea şi tratarea bolilor cu potenţial de transmitere la om. Din 2002 până în prezent prin acest proiect au fost sterilizate gratuit peste 100 000 de animale (câini şi pisici) fără stăpân.

Iată că prin intermediul deputatului Liviu Harbuz și interesului acordat de fundație, există toate șansele ca și municipiul Piatra-Neamț să se alinieze ”orașelor civilizate” din România și să soluționeze problema animalelor fără adăpost și înmulțirii lor necontrolate.

Dincolo de implicarea propriu-zisă a fundației, dincolo de colaborarea cu medicii veterinari în vederea realizării evaluării medicale, sterilizărilor și tratamentelor necesare, principala problemă care trebuie rezolvată este lipsa de educație a populației. În acest sens, fundația oferă în învățământul primar cursuri pentru protecţia animalelor.

Prin neglijenţa familiei şi a societăţii, copiii sunt cu regularitate martorii suferinţei animalelor: animale fără stăpân, animale sacrificate în public, animale de companie chinuite, animale folosite drept „fotomodele”, animale sălbatice închise în grădini zoologice şi circuri, animale vânate fără nici o restricţie etc. Indiferenţa adulţilor faţă de animale şi natura este din păcate un exemplu pentru copii. Proiectul îşi propune să arate că prin educaţie, în timp, această atitudine poate fi schimbată: prin respect faţă de viaţa şi nevoile animalelor, prin cunoaşterea, înţelegerea şi responsabilitatea faţă de fiinţele care nu se pot exprima prin cuvinte şi care nu îşi pot apăra drepturile. Copiii trebuie să ştie că doar oamenii sunt cei care pot face ceva pentru a îmbunătăţi viaţa animalelor. Astfel, proiectul doreşte să arate că studiul protecţiei animalelor în şcoli este necesar, deoarece vine în sprijinul educaţiei copiilor, prin sensibilizarea şi responsabilizarea lor faţă de animale – iar protecţia animalelor trebuie să facă parte din educaţia de bază.

Din punct de vedere statistic, în Piatra-Neamț sunt aproximativ 1500 de câini fără stăpân. Prin promovarea sterilizărilor, prin încurajarea cetățenilor să aducă animalele la cabinet pentru a fi sterilizate gratuit, prin educație, prin programe de adopție și prin intermediul sprijinului autorităților locale și medicilor veterinari, putem spera că în curând municipiul Piatra-Neamț nu va mai avea câini pe străzi. Și acest lucru poate fi realizat folosind, așa cum declară Liviu Harbuz, ”căi de mijloc”, respectiv soluții care să nu fie extreme. Eutanasierea nu este o soluție (de altfel nu este deloc încurajată această procedură de către fundația Vier Pfoten),  abandonarea animalelor nu este o soluție. Soluțiile cele mai eficiente pentru problema animalelor fără stăpân din muncipiul Piatra-Neamț sunt controlul reproducerii și promovarea adopțiilor.

pfoten

M. I.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
17 Comentarii
  1. elena spune

    Salut inițiativa domnului Liviu Harbuz, Nu uitați, stimați pietreni, că cel mai credincios prieten al omului este câinele. Într-adevăr, acest proiect poate transforma municipiul Piatra-Neamț într-un etalon în ceea ce privește soluționarea problemei câinilor fără stăpân.

  2. Marius spune

    Pe langa voturi mai dam si foarte multi bani pentru sterilizare. Bani care in ce buzunare intra? Stie el veterinarul raspunsul. Si da prostul votul ca de: am scapat de maidanezi. Si face candidatul o schinare de bani …..si viata e frumoasa….Si noi ramanem si cu maidanezi(castrati ce-i drept) si cu banii luati….si cu suburbanul la conducere. wtf?

  3. Mitrofan spune

    Foarte frumos, foarte buna initiativa !

  4. Andreea spune

    Foarte frumos! Respect!

  5. Daniela Pupaza spune

    Felicitari domnului deputat Liviu Harbuz pentru initiativa de a solutiona problema animalelor fara adapost și înmultirea lor necontrolată. Astfel municipiul Piatra Neamț va deveni un oraș în care noi și copiii noștri ne vom simți in siguranță așa cum se intâmplă în toate orașele civilizate.

  6. Mădălin spune

    Foarte bună inițiativă, bravo!

  7. Claudia Moroiu spune

    Vă felicit pentru implicare .Cu adevărat este una dintre marile probleme ale acestui oraș și sper sa puteți reuși și cu acest proiect.

  8. cucoreanu ioan spune

    Veterinarul Harbuz chiar s-a apucat de treaba. In seara aceasta s-a intalnit cu midanezii postaci pe facebook din cartierul Precista, ca sa-i sterilizeze.

  9. Ion Românu' spune

    Şi insista, Harbuz, şi insistă…! Poate mai ciupeste un vot?

  10. Lolita spune

    Am crezut ca numai eu am aceasta viziune….

  11. gabriel spune

    Sa zicem ca scapam de maidanezi. Cum vom scapa de cei care aduc caini maidanezi, in numar foarte mare, pe timp de noapte mai ales, si-i lasa pe strazile din oras? La periferia orasului, nu o data au fost vazute masini din care erau descarcati in toiul noptii, zeci de caini.

    1. Lolita spune

      Angajam mai multi politisti sa pazeasca zona.

  12. doi spune

    o intiativa buna dar as sugera si protectia naturii de deseurile aruncate peste tot protectia padurilor care sunt taiate la greu protectia persoanelor nevoiase si din mediul rural protectia impotriva pesniilor nesimtite pe care si le-au votat mai marii stapanirii si multe alte protectii – asta prea e facuta acum in prag de electorale …

  13. AntiProști spune

    Harbuz, când primim subvențiile(cele mai mici din UE), că au trecut 5 luni de când așteptăm. Mor animalele de foame. Trebuiau trimise în luna noiembrie.

  14. mariana duicu spune

    Daca sunt solutiii de nu le-a propus inainte de a candida..sau le va dezvalui DOAR daca va fi ales.Halal…

  15. xx spune

    Crede Harbuz ca s-au rezolvat toate problemele la Neamt si a ramas numai problema ciinilor fara stapin pe care cit de cit o tine sub control echipa de la Salubritas? Atunci sa-l voteze ciinii fara stapin

  16. luminita spune

    bravo,buna initiativa,succes !

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate