Francesco Capuano, despre începutul poveștii sale pe meleagurile județului Neamț

0

Într-un context în care tot mai mulți români pleacă din țară, majoritatea în Italia, ne-am gândit să vă dăm un exemplu om de afaceri de succes, venit din Italia în România. Domnul Francesco Capuano a fost invitatul nostru în cadrul ultimei emisiuni și ne-a povestit cum a reușit să contureze povestea de succes pe meleagurile noastre.

Robert Iosub, Ziar Piatra Neamț: Bună ziua! Sunteți cunoscut în special pentru super-pensiunea Aristocratis de la Târgu Neamț, una dintre cele mai selecte pensiuni din județ, și mai recent pentru Berăria Nenea Iancu din Piatra Neamț. Cum ați ajuns în România?

„Eu am venit în România în 1995 prima dată, pentru că aveam un magazin de mobilă în Italia, la Roma, și aveam un băiat muncitor care monta mobila pe care eu o vindeam, și era din România, din Târgu Neamț. El când m-a cunoscut, a văzut ce făceam eu și m-a sfătuit să vin să văd și în România cum este țara pentru a investi. Atunci, în 1995, era mult mai diferit față de cum este acum. Eu am spus, OK, hai să mergem în România și să vedem ce se poate face acolo. Bine, înainte eu aveam în Italia o fabrică pe care după aceea am mutat-o aici în România, făceam obiecte ornamentale din praf de marmură și rășină, fac și acum. Și el a vorbit cu primarul din Târgu Neamț, care era atunci, l-a asigurat că este o fabrică pregătită pentru noi, că pot să vin și să încep a doua zi să lucrez. Bineînțeles că asta nu era adevărat, când am ajuns am găsit total altă realitate dar am înțeles că sunt posibilități de investit aici în România. Așa a început povestea. Nu vă spun drumul care a fost din București până în Târgu Neamț, am aterizat cu avionul la 4 după-amiaza și am ajuns la 6 dimineața în Târgu Neamț. S-a oprit mașina pe drum, am avut multe, multe aventuri.”, a transmis Francesco Capuano.

Cum v-ați hotărât să rămâneți? (Robert Iosub)

La început nu m-am mutat în România, am făcut naveta să înțeleg bine, real, care sunt posibilitățile pentru a ne muta aici, în România. Într-adevăr noi aveam mai mulți angajați în Italia, care costau de 10 ori mai mult decât era aici în România, și atunci asta ne-a convins că aici se poate investi, mai ales în producție, eu nu aveam pensiune, nu aveam nimic, am venit după aceea nebunia de a face și această investiție.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate