(FOTO/VIDEO) Copii premiați cu medalii pentru spirit civic (NEAMȚ)

0
IPJ Neamț

Doi copii, de 13 și 15 ani, ambii din Piatra Neamț, au fost premiați de polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț pentru spiritul civic de care au dat dovadă în soluționarea unui caz în care viața a două persoane se afla în pericol.

La data de 22 mai a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț au fost sesizați cu privire la faptul că un apartament al unui imobil din Piatra Neamț este inundat, în interior aflându-se o femeie în vârstă de 39 de ani, care s-a baricadat în incinta locuinței împreună cu fiul său, de 7 ani.

Încercând să aibă o imagine completă a situației existente în imobil, polițiștii au apelat la sprijinul locuitorilor din zona respectivă, cei doi frați fiind cei care au venit în ajutorul polițiștilor, oferind detalii care au dus la salvarea celor două persoane.

Astăzi, 1 iunie, de Ziua Copiilor, cei doi au fost invitații de onoare ai polițiștilor, care i-au întâmpinat pe treptele Inspectoratului de Poliție Județean Neamț.

Totodată, aceștia au primit diplome și medalii de onoare, fiind felicitați de conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Neamț, pentru implicarea activă în intervenția salvatoare a celor două persoane.

Copiii și-au petrecut ziua împreună cu polițiștii, fiind inițiați în tainele acestei meserii chiar de polițiștii cărora le-au acordat sprijin.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate