[FOTO/VIDEO] Cei mai buni matematicieni din mediul rural, premiați la Bodești

1

Sâmbătă, 13 aprilie 2019, la Școala Gimnazială din comuna Bodești a avut loc concursul județean ,,ȘI EU POT FI BUN LA MATE”, ediția a XI-a.

La acest concurs destinat elevilor din mediul rural, de la clasele IV-VIII, au participat un număr de 192 de elevi, calificați în etapele anterioare, la fazele zonale.

Concursul a fost organizat de către Inspectoratul Școlar al Județului Neamț, reprezentat de doamna inspector de specialitate prof. Neța Camelia, domnul inspector pentru învățământul primar Dimon Florin și de către școala gazdă.

Pe parcursul zilei, după terminarea probei scrise, elevii au fost antrenați în desfășurarea unor activități recreative, cultural-artistice, lucrând pe ateliere și fiind îndrumați de cadrele didactice de la Școala Gimnazială, Comuna Bodești.

Cei mai buni matematicieni dintre cei mai buni din județ au primit numeroase premii și mențiuni, premii asigurate prin contribuția Primăriei și Consiliului Local Bodești, precum și a unor sponsori ca ,,Generația Z”, ,,SC Autonom Ștefan și Compania” Piatra-Neamț.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. Lazăr Gheorghe spune

    Felicitări întregului colectiv de profesori, inspectoratului școlar, primăriei, consiliului local consiliului bisericesc, în frunte cu preoți și la toți care au mai partipat pentru desfășurarea acestui concurs Și eu pot fi bun la Mate, de desemnarea celor mai buni matemacieni elevi clasele IV-VIII din întregul județ.mediu rural. Felicitări părinților elevilor si la toți care au audiat și apreciat asemenea eveniment desfășurat în comuna noastră, frumoasa, Bodesti.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate