FOTO: „Vacanța s-a terminat! Sunteți pregătiți pentru un nou început?” – Campanie IPJ Neamț

0

Vacanța s-a terminat! Sunteți pregătiți pentru un nou început?” este sloganul campaniei de prevenire a victimizării minorilor, derulată de polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității Neamț, în perioada 1 – 10 septembrie 2021, premergător începerii anului școlar 2021-2022.

La data de 8 septembrie a.c., polițiștii din cadrul structurii de analiză și prevenire a criminalității alături de cei ai Secției de Poliție Rurală Săvinești au fost prezenți în mijlocul copiilor, părinților și bunicilor, din localitatea Săvinești.

Cu prilejul acestei activități, desfășurată în cadrul campaniei, au fost reamintite recomandările necesare pentru prevenirea victimizării minorilor și îmbunătățirea modului de comunicare cu aceștia, vizând o implicare activă a comunității în educarea tinerelor generații.

Pe parcursul activității, polițiștii au distribuit orare școlare copiilor, ce conțin informații pentru părinți cu privire la siguranța minorilor, situațiile vulnerabile la care pot fi expuși cei mici, atât în viața reală, cât și în cea on-line.

Reamintim tuturor că siguranţa copiilor este răspunderea noastră, a tuturor, părinţi, bunici sau reprezentanți ai instituţiilor abilitate să prevină delicvenţa juvenilă şi să combată orice situaţie ce ar putea contribui la victimizarea minorilor.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate