FOTO: Un peisaj „demn de apreciat” – Nu ne mai facem bine…

1
Foto: Poliția Locală Piatra Neamț

Nu am fi vrut să începem anul cu sancțiuni, dar iată că s-a întâmplat. Și asta pentru că unii cetățeni nu vor să înțeleagă că deșeurile nu se depozitează decât în locurile special amenajate.”, transmit polițiștii locali din Piatra Neamț.

În cartierul Speranța, mai ales la sfârșit de săptămână, o parte dintre locuitori aruncă gunoiul pe unde apucă, fără a se gândi la consecințe. O persoană a fost sancționată cu suma de 1.500 de lei pentru încălcarea Regulamentului de întreținere, curățenie și estetică în municipiul Piatra Neamț, luni, 10 ianuarie 2022, la primele ore ale dimineții.

Reamintim, că pentru a avea un oraș curat, prevederile H.C.L. 228/2021 trebuie respectate în continuare de către toți locuitorii municipiului Piatra Neamț și nu numai!

Mai mult, resturile de materiale textile sau mobilierul uzat, electrocasnicele nefuncționale și reziduurile provenite din construcții se predau separat, la cele două depozite speciale din cartierele Dărmănești și Mărăței, existând sancțiuni contravenționale și pentru nerespectarea acestei prevederi.

Doar împreună putem să păstrăm orașul curat și să avem grijă de mediul înconjurător!”, au mai transmis aceștia.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. Andrei Varga spune

    Peste tot e la fel . Nu contează cartierul, deopotrivă sunt cetățeni care fac aceași mizerie.
    Plus de asta văd că se deschid cumva și noile pubele, cel puțin pe LAMAITEI au reușit și o vad zilnic deschisa ușa aceea .
    De unde au chei căutătorii de comori? Nu cumva tot de la bratner?

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate