[IMAGINI/Piatra-Neamț] Surprinsă de camerele video: a sustras bani dintr-un portofel – Polițiștii solicită sprijinul cetățenilor pentru identificare

0

Polițiștii Biroului Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț solicită sprijinul cetățenilor pentru identificarea unei femei, în vederea soluționării unui dosar penal întocmit sub aspectul comiterii  infracțiunii de furt.

Aceasta a fost surprinsă de camerele video amplasate în interiorul unui complex comercial din municipiul Piatra Neamț.

La data de 19 mai a.c., polițiștii din cadrul Poliţiei municipiului Piatra Neamț au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că, persoane necunoscute i-au sustras o sumă de bani din portofel.

După vizualizarea imaginilor surprinse de camerele de supraveghere, poliţiştii au constatat că, persoana bănuită de comiterea faptei este în vârstă de aproximativ 40 de ani, înălțime aproximativ 1.70 m, constituție atletică, îmbrăcată cu geacă din fâș bleumarin, cămașă și pantaloni tip jeans albastre, fiind încălțată cu adidași negri și având asupra sa un rucsac negru.

Din cercetările efectuate s-a stabilit faptul că, la data de 18 mai 2021, persoana vătămată și-ar fi uitat portofelul într-un magazin al unui complex comercial din Piatra Neamț, moment în care femeia în cauză i-ar fi sustras din portofel 1.000 de lei.  

În cauză au fost demarate cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de furt.

Oricine poate oferi informații care pot conduce la identificarea persoanei din imagini este rugat să anunțe Poliția municipiului Piatra Neamț, la telefon 0233/207009.

Sursa: IPJ Neamț

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate