(FOTO) Patru tineri și-au făcut adăpost în incinta unei centrale termice dezafectate din Piatra-Neamț

0

Patru tineri cu vârste cuprinse între 18 și 27 de ani au fost găsiți de lucrătorii Poliției Locale Piatra-Neamț, luni, 11 noiembrie 2019, într-un adăpost improvizat în incinta unei centrale termice dezafectate din municipiul Piatra-Neamț.

T.I.G. (27 ani), A.I.H. (18 ani), G.F.H. (21 ani), C.C.C. (23 ani), toți domiciliați în orașul Buhuși, au fost depistați și identificați de lucrătorii Biroului Ordine Publică, în centrala termică nr. 37 – Aleea Aurorei, în urma unei sesizări venite din partea cetățenilor care locuiesc în apropiere.

Cele patru persoane depozitaseră, în incinta centralei, materiale textile și mobilier vechi, astfel încât își amenajaseră locuri de dormit. Acestea au fost sancționate contravențional (H.C.L. 80/2016 – privind aprobarea Regulamentului de salubrizare a municipiului Piatra Neamț), cu amenzi cuprinse între 300 și 500 de lei. De asemenea, li s-a pus în vedere să igienizeze zona, după care au fost conduse la Gara Piatra Neamț, pentru a se deplasa către localitatea de domiciliu.

Totodată, o femeie în vârstă de 41 de ani din Piatra-Neamț, pe numele căreia era emis un mandat de executare a obligării la prestarea unei activități în folosul comunității (50 de zile de muncă în folosul comunității), după mai multe zile de activități specifice polițienești, a fost depistată pe strada Aleea Tineretului din municipiul Piatra- Neamț, în data de 11.11.2019, în jurul orelor 14.00. D.J. a fost predată reprezentanților compartimentului de specialitate din cadrul Primăriei Piatra-Neamț, pentru a dispune executarea mandatului în cauză.

  • Informații furnizate de Poliția Locală Piatra-Neamț

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate