[FOTO] Neamț – Cai lăsați în șanț toată noaptea – cel mai probabil cel care a făcut asta va scăpa nepedepsit

8

Astăzi am primit o sesizare la redacție privitoare la un proprietar de cai din Dragomirești. Potrivit persoanei care a făcut sesizarea, doi cai ai acestui bărbat au stat o noapte întreagă căzuți în șanț, iar unul dintre cei doi cai prezenta răni vizibile. În sesizare se mai spune că nu este prima situație de acest gen, motiv pentru care a fost chemată poliția din cadrul secției din Ștefan cel Mare.

Potrivit informațiilor pe care le deținem, ieri, 22 decembrie, seara, un bărbat de 40 de ani din Dragomirești a venit la domiciliul său cu atelajul, la care era înhămat un cal. Potrivit declarațiilor acestuia, în timp ce voia să deschidă porțile pentru a intra în curte, calul ar fi alunecat în șanț cu tot cu căruță.

Bărbatul a încercat să scoată calul din șanț cu ajutorul unui alt cal din grajd, însă nu a reușit până noaptea târziu. În timp ce încerca să extragă primul cal, a căzut și cel de-al doilea, tot în șanț. Au stat așa toată noaptea, până la primirea sesizării de către poliție.

Din audierile polițiștilor, se pare că animalele nu au fost lovite de proprietar,  rănile fiind provocate ca urmare a încercării cailor de a ieși din șanț. Animalele au fost extrase cu ajutorul unui bulodexcavator, traficul fiind blocat pentru scurt timp.

Proprietarul are acum obligația să anunțe medicul veterinar pentru a acorda îngrijiri medicale celor doi cai.

 

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
8 Comentarii
  1. Tudor spune

    Macar Dincolo sa aibe parte de o Soartă Buna , daca pe Pământul , lumea Noastră Nu au avut Parte ! Ăsta dacă au Sfârșit amândoi ? Desi se spune că cel adus pentru a scoate , ajuta la scoaterea primului a fost scos mai repede. Ori ce ar fi fost Căluții aceia Nu de Rănile de la scoatere , încercările lor au decedat Ci De La Rele Tratamente , la care au fost supuși , De a lungul Vieții lor , până la acest moment , Asta a fost punctul Culminant.

  2. Geni Hantar spune

    Oamenii străzii pot decide pentru ei,ce pot face.Se pot proteja,pot cere ajutor,doar sa vrea si sa colaboreze.Stii de cate ori a venit masina cu jandarmi si a strâns boschetarii din zona pieței din Precista, i-au dus la adăpost in Speranta de nenumarate ori si ei se reîntorc pentru ca acolo nu sunt in mediul lor.Nu sunt de plâns…

  3. monica spune

    din pacate, cei doi cai au murit.

  4. eu spune

    nu am cuvinte,cat trebuie sa fi suferit acesti cai..se pare ca la tara e inca ev mediu si va fi multa vreme cat vor mai fi lasati oamenii sa folseasca caii pentru astfel de munci.si sa vii cu o remarca gen ,dar cum ramane cu oamenii strazii,trebuie sa fii incuiat tare la minte doar nu e vina animalelor ca sunt oameni pe strada.ar trebui ca propietarul acestor biete animale sa plateasca pentru fapta lui dar nu prea cred ca o sa se intample

  5. Onelian dalmatio spune

    Vorbim de cai ..?, dar de oamenii fără adăpost ce spuneți! ? Vai de noi…..

    1. Mariana spune

      Da, se vorbește de cai, care ar fi problema?! Ce tot aveți cu animalele?! Dacă vrei sa ajuți oamenii străzii, sa știți ca în fiecare seara o asociație merge la cei de la adăpostul de noapte, cu o masa caldă. O astfel de masa costa între 50 și 70 de lei. Ce ziceți, ajutați cu o masa, măcar?!? Cu siguranță nu voi primi nici un răspuns. Cei care nu agreați animalele și iubiți nici oamenii….

  6. Tudor spune

    In EV MEDIU Da demult și Nu numai în privința asta ci mai multe,: drumuri , sănătate, cultural etc . Revenind. La cum arată și ce adâncime are șanțul respectiv EU unul. NU cred o iota ce spun CEI DE. AU CONSTATAT : nu au putut ieși din sant și rănile sunt rezultate din încercarea. Cailor Calului de a ieși din sant ? Au alunecat !? Da Ajutați de o încărcătură grea , pe căruță , care sa i fi împins ,,,la vale,, gen autotrenuri , După e ceva de PĂCALA in povestea asta , A căzut primul cal ! Și la adus și pe al doilea ? ASA CEVA , Cat de Naiv poți fi . Oare rapoartele , PCVCC rile încheiate de Unii pe masa , biroul cărui Povestitor ajung .

  7. costy spune

    nu i asa ca suntem in evul mediu!?

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate