(FOTO) Lucrări publice de sezon pentru modernizarea și întreținerea infrastructurii rutiere din Piatra-Neamț

2

Principala preocupare a Primăriei Piatra-Neamț în această perioadă este lupta împotriva coronavirusului, însă nu este neglijată întreținerea orașului, realizând lucrări publice de sezon, pregătindu-l și pentru perioada când vor fi eliminate actualele restricții.


O componentă importantă a programului de lucrări propus pentru acest an o reprezintă întreținerea și modernizarea străzilor. După încălzirea vremii, am început reparații punctuale cu asfalt ale străzilor afectate și am modernizat, prin turnarea unui strat de covor asfaltic continuu, 8 străzi, pe toată suprafața sau pe tronsoanele degradate.
Au fost modernizate și s-a turnat covor asfaltic până acum, în această primăvară, pe următoarele străzi:
– Strada Gheorghe Doja
– Strada Dimitrie Bolintineanu
– Strada Valea Albă
– Strada Ion Ionescu Dela Brad
– Strada Lunca Bistriței
– Strada Subdărmănești
– B-dul Dacia
– Strada Aleea Tineretului.


Programul de întreținere a străzilor continuă, repectând regulile pentru protejarea împotriva infectării, cu reparații punctuale acolo unde se impune, dar și cu modernizări ale unor străzi care nu au avut niciodată asfalt. Strada Ion Sergentu, Strada Pietricica, Strada Lutăriei, Strada Schitului, Strada Stejarului, Strada Aleea Brazilor sunt prinse în programul propus pentru anul în curs, lista urmând a fi actualizată în funcție de influența asupra bugetului generată de actuala criză sanitară.

Suntem mobilizați la maximum pentru buna gestionare a epidemiei cauzată de noul coronavirus, dar ne preocupăm în paralel si de întreținerea orașului, mai ales pentru momentul în care vom depăși această situație. Astăzi am făcut o nouă deplasare pe teren în zonele în care lucrăm sau în care sunt necesare investiții. Avem un program de lucrări edilitare ambițios propus pentru acest an, în care întreținerea și modernizarea străzilor ocupă un loc important. Chiar dacă bugetul anului în curs va fi influențat negativ de actuala criză, iar sume importante de bani le direcționăm pentru buna gestionare a epidemiei de coronavirus, sunt încrezător că vom reuși să parcurgem și în acest an o etapă importantă din programul multianual de modernizare a infrastructurii rutiere din orașul nostru pentru atingerea obiectivului propus <Piatra-Neamț – un oraș cu toate străzile asfaltate>. Lucrărilor realizate din bugetul local pentru modernizarea infrastructurii rutiere li se vor adăuga în perioada următoare și investițiile din fonduri europene aprobate deja pentru finanțare”, a declarat primarul Dragoș Chitic.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
2 Comentarii
  1. Xcc spune

    În acte sigur e asfaltata toată strada. Aia 500 m puteau fi folosiți pe strada izvoare dacă tot nu sa finalizat str. Gh. DOJA.

  2. Lucian spune

    Mai puțin 400 m – 500 m disparuti pe stada Gheorghe DOJA. Lucrare finalizata ” cică”.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate