(FOTO) Jandarmii nemțeni asigură măsuri de ordine publică în localitățile carantinate Tarcău și Tașca

0

Începând cu data de 21 octombrie, se instituie măsura de carantină pentru localitățile Tarcău și Tașca din județul Neamț, pentru o perioadă de 14 zile. Efective de jandarmerie și poliție vor acționa 24/24 de ore pentru asigurarea ordinii publice și verificarea respectării măsurilor obligatorii instituite de autorități în vederea prevenirii și limitării răspândirii infectării cu virusul SARS-CoV-2.

          Astăzi, 21 octombrie, începând cu ora 05:00, ținând cont de incidența cazurilor de infectare cu virusul SARS CoV-2 de peste 3 cazuri/1.000 locuitori în comunele Tarcău și Tașca, prin ordin al Șefului Departamentului pentru Situații de Urgență a fost instituită carantina zonală pentru o perioadă de 14 zile.

Dat fiind adoptarea acestei măsuri, au fost mobilizate efective de jandarmi și polițiști care au misiunea de a realiza filtre la intrarea și ieșirea din zona de carantină, de a constitui patrule auto și pedestre în vederea asigurării ordinii publice și a respectării măsurilor impuse de carantină.   

Facem precizarea că în zona de carantină este permisă intrarea/ieșirea pentru:

  • transportul de marfă, indiferent de natura acestuia, a materiilor prime și resurselor necesare desfășurării activităților economice, precum și aprovizionării populației, pe baza documentelor justificative care să indice scopul și destinația transportului;
  • persoanele care locuiesc în zona carantinată și desfășoară activitate profesională în afara zonei carantinate pe baza documentelor eliberate de angajator: legitimație de serviciu valabilă sau adeverință de salariat;
  • persoanelor care nu locuiesc în zona carantinată, dar care desfășoară activități economice sau în domeniul apărării, ordinii publice, securității naționale, sanitare, situațiilor de urgență, administrației publice locale, asistenței și protecției sociale, judiciar, serviciilor de utilitate publică, energetic, agriculturii, alimentației publice, alimentării cu apă, comunicațiilor și transporturilor;
  • urgențe medicale;
  • deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată la distanță;
  • elevii care au domiciliul în zona de carantină și care urmează cursurile unor instituții de învățământ din alte unități administrativ teritoriale pentru care nu s-a dispus măsura de carantină zonală, pe baza documentului din care să rezulte calitatea de elev;
  • persoanele care desfășoară activități agricole, sau pentru comercializarea produselor agroalimentare, în baza declarației pe propria răspundere. 

De asemenea, este permisă tranzitarea localităților de către persoanele care nu au domiciliul pe raza acestora, fiind interzisă oprirea în aceste localități.

Purtarea măștii este obligatorie, astfel încât să acopere nasul și gura pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în spațiile publice închise și deschise.          

Intrarea și ieșirea persoanelor și vehiculelor în/din zona de carantină prin alte zone și căi de acces decât cele deschise circulației publice de pe drumurile europene, naționale, județene sau comunale este strict interzisă. 

  • IJJ Neamț, Compartiment Informare, Relații Publice și cu Publicul

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate