(FOTO) Incendiu într-o pădure în Neamț/Au ars în jur de 50 de hectare

0

Ieri, 11 mai, pompierii de la Garda 2 de Intervenție Poiana Teiului au fost solicitați să intervină pentru localizarea și stingerea unui incendiu de vegetație uscată în localitatea Sabașa, comuna Borca.
Incendiul se manifesta și la fondul forestier.


Pentru localizarea și stingerea incendiului au intervenit 23 de pompieri (un ofițer și 22 subofițeri) de la Detașamentul Târgu Neamț (Garda 1 de intervenție Târgu Neamț și Garda 2 de Intervenție Poiana Teiului), voluntari din cadrul SVSU Borca lucrători de la Ocolul Silvic Borca și membri ai Clubului Off-Road.”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.


Incendiul a fost localizat și se intervine pentru lichidarea lui, însă intervenția se desfășoară în teren cu acces dificil. Suprafața pe care se manifestă incendiul este de aproximativ 50 hectare. În această dimineață, mai existau câteva mici focare care ardeau mocnit.

Actualizare:

Incendiul din comuna Borca a fost lichidat. Au ars aproximativ 60 ha pășune împădurită și un hectar fond forestier. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind focul deschis în spații deschise. La această misiune au participat 50 de pompieri din cadrul Detașamentului Târgu Neamț, 10 voluntari din cadrul SVSU Borca, 30 de lucrători ai Ocolului Silvic Borca, 2 cadre de la IPJ și membri ai Clubului Off-Road.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate