(FOTO) Asociație de proprietari amendată de polițiștii locali

1

Polițiștii locali din cadrul Compartimentului Disciplina în Construcții – Poliția Locală Piatra-Neamț au sancționat contravențional, cu amendă, o asociație de proprietari care, deși fusese somată, nu a luat măsuri pentru a repara fațada unui dintre blocurile pe care le administrează.

În fapt, sancțiunea s-a aplicat după ce, proprietarul unui autovehicul care deținea un loc de parcare în imediata apropiere a unui bloc, a reclamat faptul că bucăți de tencuială, desprinse din fațada imobilului, au căzut peste mașina sa, provocându-i distrugeri la caroserie. În urma verificărilor efectuate de polițiștii locali s-a constatat că deși fusese somată anterior, Asociația de Proprietari nr. 78 nu a întreprins demersurile necesare pentru a repara fațada respectivului bloc, așa cum prevede Legea 196/2018  – privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari şi administrarea condominiilor , punând astfel în pericol pietonii și autovehiculele ce se regăsesc în parcările de reședință sau în imediata vecinătate.”, a transmis purtătorul de cuvânt al Poliției Locale Piatra-Neamț.

Legea 196/2018 – privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari şi administrarea condominiilor, prevede că  ”administrarea, exploatarea, întreţinerea, repararea, reabilitarea şi/sau modernizarea, după caz, a proprietăţii comune aferente condominiului sunt în sarcina asociaţiei de proprietari, iar cheltuielile legate de aceste activităţi reprezintă cheltuieli comune. În scopul administrării şi întreţinerii condominiului, asociaţia de proprietari încheie contracte în numele proprietarilor cu persoane fizice, persoane fizice autorizate sau cu persoane juridice cu obiect de activitate administrarea condominiilor, înfiinţate potrivit prevederilor legale în vigoare. Desemnarea administratorului şi încheierea contractului de administrare se fac de către comitetul executiv reprezentat de preşedintele asociaţiei de proprietari, în baza mandatului acordat de adunarea generală, şi decizia se comunică tuturor proprietarilor” (art. 63).

Încălcarea articolului sus menționat se sancționează contravențional, cu amenzi cuprinse între 200 și 1000 de lei (”neluarea de către asociaţia de proprietari, de preşedinte sau de către comitetul executiv al asociaţiei de proprietari a tuturor măsurilor necesare pentru repararea, reabilitarea şi menţinerea în stare de siguranţă şi funcţionare a condominiului şi a instalaţiilor comune aferente pe toată durata existenţei acestora, conform prevederilor legale în vigoare”).

Poliția Locală Piatra-Neamț remintește asociațiilor de proprietari că au obligația, în conformitate cu Legea 196/2018, de a lua măsuri pentru constituirea fondului de reparații, necesar întreținerii condominiului.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. vali spune

    Daca primaria doreste sa rezolve problema fatadelor , a sarpandetor deteriorate, a termosistemelor, ar trebui sa dea autorizatie de reparatie fara proiecte si expertize s.a. Populatia este saraca si aceste lucrari sunt in avantajul tuturor !

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate