(FOTO) Amenzi în valoare de 7000 de lei pentru depozitarea ilegală a deșeurilor din construcții

1

Polițiștii locali ai Compartmentului Protecția Mediului – Poliția Locală Piatra-Neamț au sancționat (cu amenzi în valoare de 7000 de lei), de la începutul anului și până în prezent, șapte persoane fizice și juridice, care au depozitat ilegal resturi de materiale de construcție, provenite din diverse amenajări sau chiar demolări de imobile.

În data de 25.02.2020,  polițiștii locali din cadrul Compartimentului Protecția Mediului au sancționat contravențional cu amendă, în valoare de 1000 de lei, un bărbat (S.C.) care a fost depistat în timp ce depozita mai mulți saci cu moloz și resturi de faianță, pe spațiul verde din imediata apropiere a unui bloc de pe strada Dimitrie Leonida din Piatra-Neamț. Acesta a încălcat art. 2, pct. ”a” din HCL 7/2010 – Regulamentul privind buna gospodărire, întreținere, curățenie și estetică în municipiul Piatra-Neamț.

Reamintim că potrivit Regulamentului privind buna gospodărire, întreținere, curățenie și estetică, este interzisă depozitarea pe străzi, parcuri, terenuri virane, malurile râurilor, în alte locuri publice a gunoaielor menajere sau a altor reziduuri și gunoaie de orice fel precum: resturi de materiale, alimente, hârtii, fructe, țigări, gunoi de grajd, obiecte uzate.” transmite purtătorul de cuvânt al Poliției Locale Piatra-Neamț.

Nerespectarea art. 2, pct. ”a” se sancționează contravențional cu amenzi cuprinse între 500 și 1000 de lei pentru persoane fizice și 1000 și 2500 de lei pentru persoanele juridice.

Poliția Locală Piatra-Neamț precizează că cetățenii pot apela Dispeceratul Poliției Locale Piatra-Neamț, la numărul de telefon 0233.231.300,  în cazul în care constată că au fost depozitate ilegal deșeuri (de orice tip), în alte locuri decât în zonele special amenajate.

De asemenea, depunerea diverselor deșeuri care nu se pot depozita la europublele, este gratuită pentru cetățenii domiciliați în Piatra-Neamț și se poate realiza la cele două puncte de colectare speciale, aparținând Brantner S.A. (zona Cimitir Pietricica și Serviciul Județean de Ambulanță Neamț).

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. Tautu Gabriela spune

    Buna ziua. Mergeti va rog mult si in Gara Veche, ne-am saturat sa strangem pungi, sacose si saci de gunoaie de langa gard!!!! Strada Marasesti (langa Tiganu Vesel).

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate