(FOTO) Actul de Constituire a Asociației „Moldova se dezvoltă”, semnat la Piatra-Neamț

0

Astăzi, 23 iulie, la Piatra-Neamț a fost semnat Actul de Constituire a Asociației „Moldova se dezvoltă” de către:
Primarul Municipiului Piatra-Neamț, DRAGOȘ CHITIC;
Primarul Municipiului Iași, MIHAI CHIRICA;
Primarul Municipiului  Suceava, ION LUNGU;
Primarul Municipiului Roman, LUCIAN MICU;
Primarul Municipiului Botoșani, CĂTĂLIN FLUTUR;
Primarul Municipiului Vatra-Dornei, ILIE  BONCHEȘ;
Primarul Municipiului Câmpulung Moldovenesc, MIHĂIȚĂ NEGURĂ;

Obiectivul principal al asociației este dezvoltarea regiunii Moldovei și implicit al comunităților locale pe care le reprezentăm pentru creșterea calității vieții cetățenilor și  reducerea decalajelor existente în prezent, în  raport cu alte regiuni. O sursă importantă de fonduri pe care le avem în vedere este reprezentată de următorul exercițiu financiar al Uniunii Europene 2021-2027, pentru care ne vom zbate să fie incluse programe de finanțare dedicate structurilor asociative. Mulțumesc colegilor primari, membrii fondatori ai Asociației „Moldova se dezvoltă” pentru că au acceptat ca municipiul Piatra-Neamț să fie gazda unui moment istoric. Funcționăm ca o echipă în cadrul căreia primează respectul reciproc și suntem deciși să luăm în propriile mâini viitorul regiunii Moldova.  Suntem deschiși pentru cooptarea de noi membrii în cadrul asociației. Să fie într-un ceas bun! Dumnezeu să ne ajute să realizăm ceea ce ne-am propus !” a declarat primarul municipiului Piatra-Neamț, Dragoș Chitic.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate