(FOTO) Accident grav cu 3 victime încarcerate – șoferul inconștient, resuscitat

0

Prin apel la 112, în jurul orei 14:57, pompierii au fost înștiințati despre producerea unui accident rutier pe DN 15 B, pe raza comunei Vânători Neamț. Accidentul rutier s-a produs între o autoutilitară și un autoturism. Din primele informații trei persoane au rămas blocate.

sursa foto: ISU Neamț


„La locul solicitării s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Târgu Neamț cu o autospecială pentru descarcerare,  o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD-EPA și două echipaje cu ambulanțe de la SAJ.
Pompierii au descarcerat trei persoane ( conducătorul autoturismului și conducătorul autoutilitarei și un pasager). În autoutilitară erau două persoane, conștiente. Acestora li s-a acordat primul ajutor de către un echipaj de la SAJ și echipajul EPA. Șoferul autoturismului era inconștient. Acestuia i s-au aplicat manevre de resuscitare de către cel de-al doilea echipaj de la SAJ. Toate cele trei persoane au fost transportate la spital.
”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.


Pompierii au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor prin deconectarea bornelor bateriilor de la cele două autovehicule și au curățat/degajat carosabilul de elementele rezultate în urma accidentului rutier.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate