FOTO: ACCIDENT CU VICTIME, provocat de o defecțiune tehnică
La data de 31 august a.c., în jurul orei 21:00, polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe DN2-E85, în afara localității Nisiporești.
„În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că, în timp ce un bărbat, în vârstă de 48 de ani, din Bihor, conducea o autoutilitară ce tracta o semiremorcă, din direcția Hanul Ancuței spre Roman, urmare a unei defecțiuni tehnice, respectiv o explozie la o roată, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un ansamblu auto ce era staționat în afară părții carosabile.
În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea conducătorului auto și a unei pasagere, în vârstă de 42 de ani, din aceeași autoutilitară.
În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.”, a declarat insp. Ciofu Ramona.