[FOTO] A omorât 5 oameni, printre care un bebeluș, apoi a incendiat o adolescentă

0
Foto: captură video (Observatornews)

Vă prezentăm un caz absolut șocat care chiar dacă nu s-a petrecut în Neamț este bine de cunoscut pentru a înțelege contextul infracțional al țării în care trăim.

Cu 2 zile în urmă în județul Mehedinți, un criminal condamnat pentru uciderea a 5 oameni, eliberat anul trecut , a incendiat o adolescentă de numai 17 ani.

Cei doi ar fi avut o relație, agresorul profitând de faptul că victima provenea dintr-o familie destrămată, cu o situație materială precară, câștigându-i fetei încrederea prin gesturi de „bună-credință”. În urma unor neînțelegeri, însă, bărbatul s-a deplasat la locuința fetei, a turnat pe ea o sticlă de benzină și i-a dat foc, pentru că așa își rezolvă „bărbații adevărați” conflictele, mai ales cu femeile fără apărare.

Tânăra a ajuns în stare gravă la Spitalul Județean din Drobeta-Turnu-Severin, cu arsuri pe aproximativ 90 la sută din suprafața corpului. De acolo, a fost preluată cu un elicopter și transportată în stare gravă la spitalul din Craiova.

După câteva ore de căutări, polițiști au reușit să-l prindă pe agresor.

Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți, bărbatul de 45 de ani fiind cercetat pentru tentativă de omor.

Criminalul a fost eliberat mai devreme din penitenciar și am fi tentați să ducem discuția în această zonă, lucru care nu este tocmai în regulă.
Ceea ce vedem este de fapt efectul. Cauza este aceea că sistemul penitenciar din România nu este nici pe departe un sistem care reeducă ci din contra, un sistem care înrăiește deținutul și îl destabilizează psihic. Dacă adaugăm și faptul că reinserția socială a eliberatului din penitenciar este aproape zero în România, vom conștientiza cu adevărat care sunt principalele cauze ale recidivei.

Surse: observatornews, stirileprotv

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate